Consiliul Pontifical pentru Cultură în parteneriat cu NeoStem
18.06.2011, Vatican (Catholica) - Consiliul Pontifical pentru Cultură colaborează cu o companie americană dedicată cercetării pe celule stem adulte. Parteneriatul cu NeoStem a fost anunţat joi de Vatican. Pr. Tomasz Trafny, director al departamentului pentru Ştiinţă şi Credinţă al dicasterului, a vorbit despre motivele pentru această colaborare.
„Interesul pe care îl avem în această investigaţie particulară este chiar restrâns: se doreşte explorarea impactului cultural al cercetării pe celule rădăcină adulte şi al medicinii regenerative pe termen lung şi mediu”, a afirmat el. În opinia sa, medicina regenerativă afectează modul în care fiinţa umană este percepută în context cultural. „Colaborarea unică cu NeoStem trebuie să ţină cont de două lucruri. În primul rând împărtăşim aceeaşi sensibilitate vizavi de valorile etice care sunt centrate pe protejarea vieţii umane în toate etapele existenţei ei. În al doilea rând avem un interes comun în investigarea consecinţelor culturale pe care le vor avea descoperirile ştiinţifice din domeniul cercetării pe celule rădăcină adulte şi aplicaţiile ei în medicina regenerativă.”
Consiliul Pontifical şi NeoStem vor lucra împreună pentru organizarea unei conferinţe internaţionale despre cercetarea pe celule stem adulte, cândva în luna noiembrie a acestui an. Robin Smith, din partea NeoStem, a vorbit despre dedicarea organizaţiei sale pentru cercetarea pe celule rădăcină adulte, subliniind că aceasta „are potenţialul alinarea suferinţei umane prin deblocarea puterii vindecătoare a trupului omenesc. Mai important, putem face aceasta fără să distrugem vieţi umane.” A vorbit despre tratamentele bazate pe celule rădăcină adulte, numindu-le „miracole care vin fără dilemele etice pe care le ridică folosirea celulelor rădăcină embrionare”.
