Dumnezeu nu ne forţează să credem în El
10.07.2011, Castel Gandolfo (Catholica) - Iubirea respectă întotdeauna libertatea, a spus Papa Benedict al XVI-lea, şi Dumnezeu, de asemenea, nu ne forţează să credem în El, ci atrage oamenii la El prin adevăr şi bunătate. Pontiful a făcut această afirmaţie înainte de a se ruga pentru prima oară în public rugăciunea Angelus în această vară la Castel Gandolfo, reflectând asupra parabolei semănătorului. După rugăciunea Angelus, Papa i-a încurajat pe părinţi să îi înveţe pe copiii lor să preţuiască natura: „Doresc să recomand ca în acest timp de vacanţă, să vă reînsufleţiţi spiritele contemplând splendorile Creaţiei. Părinţi, învăţaţi-i pe copiii voştri sa vadă natura, să o respecte şi să o protejeze ca un dar magnific ce ne prezintă măreţia Creatorului!”
Iubiţi fraţi şi surori!
Vă mulţumesc pentru că aţi venit pentru rugăciunea Angelus aici la Castel Gandolfo, unde am ajuns cu câteva zile în urmă. Mă bucur de ocazia de a adresa saluturile mele cordiale tuturor locuitorilor acestui iubit orăşel, cu urări pentru o vară bună. În Evanghelia din această duminică (Matei 13,1-23), Isus spune mulţimii cunoscuta parabolă a semănătorului. Este un pasaj într-un anumit sens „autobiografic”, deoarece reflectă însăşi experienţa lui Isus, a predicării Sale: El se identifică cu semănătorul, care seamănă sămânţa bună a Cuvântului lui Dumnezeu, şi vede efectele diferite care urmează potrivit felului în care este primită vestirea. Există aceia care ascultă superficial dar nu o acceptă; există aceia care o acceptă în primul moment, dar le lipseşte statornicia şi pierd totul; există aceia care sunt copleşiţi de grijile şi seducţiile lumii; şi există aceia care ascultă cu receptivitate asemenea unui pământ bun: aici Cuvântul aduce roade din abundenţă.
Această Evanghelie insistă însă şi asupra „metodei” de a predica a lui Isus, care este tocmai folosirea parabolelor. „De ce le vorbeşti în parabole?” întreabă discipolii (Matei 13,10). Şi Isus răspunde făcând o distincţie între ei şi mulţime: discipolilor, adică acelora care au decis deja să fie cu El, le poate vorbi deschis despre Împărăţia Cerurilor; dar celorlalţi trebuie să le vorbească în parabole, tocmai pentru a trezi decizia, convertirea inimii; parabolele, într-adevăr, prin natura lor, necesită un efort de interpretare, angajează raţiunea persoanei dar şi libertatea. Sf. Ioan Gură de Aur explică: „Isus rosteşte aceste cuvinte cu intenţia de a-i atrage pe ascultătorii Lui la El şi pentru a-i chema, asigurându-i că dacă vin la El, îi va vindeca (Comentariu la Evanghelia lui Matei, 45, 1-20). În cele din urmă, adevărata „Parabolă” a lui Dumnezeu este Isus însuşi, Persoana Lui care, prin semnul umanităţii, în acelaşi timp ascunde şi revelează divinitatea. În acest fel Dumnezeu nu ne forţează să credem în El, ci ne atrage la sine cu adevărul şi bunătatea Fiului Său întrupat: iubirea, într-adevăr, respectă întotdeauna libertatea.
Iubiţi prieteni, mâine vom celebra sărbătoarea Sf. Benedict, abate şi sfânt patron al Europei. În lumina acestei Evanghelii privim la el ca maestru al ascultării Cuvântului lui Dumnezeu, o ascultare profundă şi perseverentă. Trebuie să învăţăm mereu de la marele patriarh al monahismului apusean să îi acordăm lui Dumnezeu locul care îi aparţine, primul loc, oferindu-i, cu rugăciunea de dimineaţă şi de seară, activităţile noastre de zi cu zi. Fie ca Fecioara Maria să ne ajute prin exemplul ei să fim „pământ bun” în care sămânţa cuvântului să aducă roade.
