Papa recunoaşte scandalul abuzurilor sexuale
19.07.2008, Sydney (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a spus că se roagă pentru ca această perioadă de purificare după scandalul cu abuzurile sexuale ale unor reprezentanţi ai Bisericii să conducă la reconciliere şi la o mai mare fidelitate faţă de Evanghelie. Sfântul Părinte a celebrat în această dimineaţă Liturghia cu clerul australian în Catedrala Sf. Maria din Sydney, făcând afirmaţiile anterioare în timpul predicii.
„Dragi prieteni, fie ca această celebrare, în prezenţa Succesorului lui Petru, să fie un moment de rededicare şi reînnoire pentru întreaga Biserică din Australia”, a spus Pontiful. „Aici aş dori să mă opresc pentru a recunoaşte ruşinea pe care cu toţii am simţit-o ca urmare a abuzurilor sexuale asupra minorilor comise de unii clerici şi persoane consacrate din această ţară.” Papa a afirmat că acest „fapte nelegiuite, care constituie o atât de gravă trădare a încrederii, merită o condamnare univocă. Ele au provocat o durere mare şi au dăunat mărturiei Bisericii.” Le-a cerut apoi celor prezenţi să îi sprijine pe Episcopi şi să colaboreze cu ei pentru combaterea acestui rău.
„Victimele trebuie să primească asistenţă şi compasiune, iar cei responsabili de aceste fapte trebuie aduşi în faţa justiţiei”, a continuat el. „Este o prioritate imediată promovarea unui mediu mai sigur şi mai sănătos, în special pentru tineri.” În contextul Zilei Mondiale a Tineretului Sfântul Părinte a subliniat „cât de preţioasă este această comoară a tinerilor încredinţată nouă şi ce mare parte a misiunii Bisericii din această ţară a fost dedicată educării şi îngrijirii lor. Biserica din Australia continuă, în spirit evanghelic, să trateze această serioasă provocare pastorală, iar eu mă alătur vouă în rugăciune ca acest timp de purificare să conducă la vindecare, reconciliere şi la o şi mai mare fidelitate faţă de cerinţele Evangheliei.”
Lorena Portocarrero, călugăriţă, în vârstă de 25 de ani, a asistat la Liturghie. Ea a spus că Papei „i-a părut cu adevărat rău şi a spus că înţelege durerea provocată celorlalţi”. „A arătat multă umilinţă şi a vorbit din inimă”, a mai spus ea. „Sunt bucuroasă şi tristă de asemenea. Bucuroasă pentru că însuşi capul Bisericii a putut să ceară iertare oamenilor pentru abuzul făcut de unii membri ai ei, care au lovit tocmai în cei pe care trebuie să îi slujească.” John Paul Escarlan, de 24 de ani, student la Seminarul Sf. Duh din Sydney, a spus că cuvintele Papei Benedict „au amintit că nu trebuie trădată încrederea oamenilor pe care trebuie de fapt să îi slujesc”. „Am fost impresionat de mesajul său”, a recunoscut tânărul. „Chiar dacă nu a fost Papa cel care a făcut abuzurile, am fost impresionat de umilinţa pe care a arătat-o Papa.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea