Papa către tineri: nu vă ruşinaţi de Domnul
18.08.2011, Madrid (Catholica) - „Cu toată inima mea, vă spun din nou vouă, tinerilor: să nu lăsaţi ca nimeni şi nimic să ia de la voi pacea voastră; să nu vă ruşinaţi de Domnul”. Acesta este mesajul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a dus în Spania, l-a dus tinerilor catolici din lume, un ecou al altui mare apel, „Nu vă temeţi!”, lansat de fondatorul şi patronul Zilelor Mondiale ale Tineretului, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea. Avionul papal a aterizat pe Aeroportul Internaţional Barajas din Madrid în după-amiaza zilei de joi, 18 august 2011, dând startul oficial al vizitei de patru zile. După zile de căldură toridă, temperaturi mai scăzute şi o ploaie uşoară l-au întâmpinat pe Papa la coborârea din avion, spre bucuria tinerilor care aşteptau în spatele barierelor de securitate şi a forţelor de poliţie prezente. Securitatea a fost întărită în întreaga capitală după ciocnirile de miercuri seara dintre poliţie şi protestatarii împotriva vizitei papale.
„Ziua Mondială a Tineretului ne aduce un mesaj de speranţă asemenea unei adieri curate şi tinereşti, cu parfum înviorător”, le-a spus el, „care ne umple de încredere înaintea viitorului Bisericii şi al lumii”. Conform protocolului, Papa Benedict al XVI-lea a fost mai întâi salutat de către Nunţiul apostolic în Spania, Arhiepiscopul Renzo Fratini. Regele Juan Carlos şi regina Sofia ai Spaniei l-au întâmpinat în timp ce fanfara militară cânta imnul naţional, La marcha real. L-au salutat pe Papa şi 60 de copii îmbrăcaţi în uniforme ca ale Gărzii papale Elveţiene. Regele Juan Carlos, care, în ciuda recentei operaţii, a insistat să fie prezent, s-a adresat Sfântului Părinte în numele naţiunii sale: „Sfinte Părinte, vă întoarceţi în Spania pentru a doua oară, şi tinerii noştri vă aşteaptă cu braţele deschise”. A fost rândul Papei să se adreseze poporului Spaniei, şi a început mulţumindu-i: „Un salut plin de recunoştinţă se adresează celor care, cu atâta angajament şi dedicare, de la sferele eclesiastice la cele civile, au contribuit cu eforturile şi munca lor” la ZMT din Madrid.
În mod particular, a mulţumit „din toată inima” familiilor, parohiilor, şcolilor şi celorlalte instituţii pentru ospitalitatea lor în primirea tinerilor din întreaga lume. Deşi această vizită de 4 zile este şi o vizită de stat, principalul motiv al prezenţei Pontifului în Spania este cea de-a 26-a Zi Mondială a Tineretului. „Tinerii discipoli ai lui Isus trebuie să fie ajutaţi să rămână tari în credinţă”, fără a-şi ascunde identitatea lor creştină, „trăind alături de alte alegeri legitime într-un spirit de respect şi cerând în acelaşi timp respectul cuvenit pentru propriile lor alegeri”. Papa a vorbit despre provocările lumii de astăzi, „superficialitatea, consumismul şi hedonismul predominante, banalizarea răspândită a sexualităţii, lipsa de solidaritate, corupţia”. El a vorbit în continuare despre îngrijorările specifice tinerilor: conflictele mondiale, subminarea valorii persoanei umane din cauza „intereselor egoiste, materiale şi ideologice”; degradarea mediului, nesiguranţa privind viitorul lor, o siguranţă tot mai mică a locului de muncă, abuzul de droguri.
„Există chiar unii”, a spus Papa Benedict al XVI-lea, „care, din cauza credinţei lor în Cristos, suferă discriminare ce conduce la dispreţ şi persecuţie, pe faţă sau ascunsă, pe care ei o îndură în diferite regiuni şi ţări. Sunt hărţuiţi să se lepede de Cristos, să renunţe la semnele prezenţei Sale în viaţa publică, nepermiţându-se nici măcar menţionarea numelui Său sfânt”. Lor le-a spus Sfântul Părinte din nou: „Să nu vă ruşinaţi de Domnul. El nu s-a cruţat pe Sine în a deveni asemenea nouă, şi în a experimenta suferinţa noastră, pentru a o înălţa la Dumnezeu, şi în acest fel ne-a mântuit”. În încheiere, Papa a adus tribut nenumăraţilor misionari care şi-au părăsit patriile pentru a duce Evanghelia în toate cele patru colţuri ale pământului, invitându-i pe spanioli să aibă grijă în mod constructiv de această „mare comoară”.

1 răspuns
[…] “Ziua Mondială a Tineretului ne aduce un mesaj de speranţă asemenea unei adieri curate şi tinereşti, cu parfum înviorător”, le-a spus el, “care ne umple de încredere înaintea viitorului Bisericii şi al lumii”, a declarat Suvernul Pontif citat de catholica.ro. […]