Lumina din Assisi pe străzile din lume
29.10.2011, Assisi (Catholica) - Zece, sute, mii de flăcări aprinse pentru a lumina crepusculul unei zile memorabile. Erau flăcările lămpilor trecute la Assisi din mâinile tinerilor în cele ale liderilor religioşi din toată lumea; cele ale luminilor încredinţate Cardinalilor şi Arhiepiscopilor catolici, anglicanilor, ortodocşilor, musulmanilor, evreilor, budiştilor, şintoiştilor, hinduşilor şi sutelor de credincioşi de alte denumiri în timp ce, joi 27 octombrie, către seară, la picioarele mormântului Sfântului Francisc, sfântul fraternităţii universale, cu toţii împreună reînnoiau angajarea de a lucra „în marele şantier al păcii”. De la pupitru Papa Benedict al XVI-lea repeta apelul său: „Ajunge cu violenţa! Ajunge cu războiul! Ajunge cu terorismul! Fiecare religie să aducă pe pământ dreptate şi pace”.
Omenirea s-a rugat aseară în locul devenit mai mult ca oricând icoană a păcii. O rugăciune universală prin glasul reprezentanţilor celor care cred şi ci celor care nu cred, adunaţi printre zidurile antice ale cetăţii lui Francisc pentru a răspunde invitaţiei Succesorului lui Petru. Au fost ore de reculegere, de tăcere, de pelerinaj, de post. Şi a săltat înapoi în fiecare colţ al lumii imaginea acelei omeniri care simte exigenţa interioară de a vorbi şi de a dialoga cu toţi, fără a renunţa la propria identitate şi fără a tolera forme de sincretism. Ceva început în urmă cu douăzeci şi cinci de ani în urmă şi care astăzi cere nou elan şi căi creative pentru a rămâne în pas cu timpurile. Atâţia oameni diferiţi, dar o senzaţie a unei unităţi singulare: de loc, Assisi întocmai; de gest: rugăciunea; de obiectiv: pacea. Apel şi, în acelaşi timp, avertisment pentru o lume încă suferindă datorită consecinţelor diviziunilor dramatice.
Imaginea oferită ieri de cei care au parcurs din nou drumul lui Francisc apare ca o lumină de speranţă nouă. În spatele acestei zile există forţa unui îndărătnic magisteriu de pace care se perpetuează în timp. În faţa liderilor religioşi adunaţi la Porţiuncula se derulau imaginile de la prima întâlnire convocată de Papa Ioan Paul al II-lea, purtătorul de cuvânt al unei omeniri rătăcite şi suferinde. După-amiază, continuitatea aceluiaşi magisteriu a devenit concretă, vizibilă, în imaginea Papei Benedict al XVI-lea împreună cu oameni de credinţă şi cu oameni care nu cred, dispuşi să ofere lumii o dublă mărturie: aspiraţia comună de a ajunge la pace prin căutarea adevărului şi prin dorinţa puternică de fi împreună. Treceau prin faţă învăluiţi în hainele lor caracteristice. Lumina lămpilor pe care le strângeau în mâini era strălucitoare. Tremurau unele glasuri în timp ce încredinţau altora şi lumii întregi angajarea de a construi o omenire reînnoită. Unii aveau ochii lucizi. Era clară senzaţia unei noi pagini în cartea de istorie.
Poporul din Assisi era acolo, martor. Când tăcut, când rugător, când coral în a da glas laudei cântate. Era ordonat şi în urmărirea ritmului coregrafiilor desenate în marea piaţă de grupurile muzicale Gen rosso şi Gen verde, care au subliniat fiecare trecere a unei ceremonii pe cât de angajante pe atât de solemne. O ceremonie care s-a desfăşurat de-a lungul unei zile întregi într-un unicum indisolubil. Rugăciunea, postul, pelerinajul. Rugăciune trăită mai ales în dimensiunea tăcerii şi a reculegerii interioare. Nici un spaţiu pentru forme publice, totuşi fără a tăgădui că rugăciunea este şi rămâne contribuţia esenţială pe care oamenii de credinţă pot să o ofere pentru cauza păcii. Postul pentru a exprima în mod singular fraternitate şi pocăinţă, disponibilitate la renunţare şi la purificare personală. Pelerinajul pentru a exprima voinţa de a continua să meargă în fiecare zi unul alături de celălalt pe drumurile din lume, până când vor ajunge la rădăcinile adevărului.
Tinerii au fost printre protagoniştii celei de-a doua părţi a acestei zile. Nu întâmplător Papa, în salutul său final, le-a mulţumit în mod călduros. Adunaţi în număr mare la marginile drumului scurt parcurs de cortegiu pentru a ajunge la scenă – pusă în centrul pieţei inferioare a Sfântului Francisc – continuau să ritmeze o urare devenită leitmotiv al acestor întâlniri: „Pace”, repetat în toate limbile. Shalom, Salaam, Peace, Paz, Fried, Paix se citea şi pe zecile de fâşii de pânză colorate vânturate de tinerii muzicieni din Mişcarea Focolară în jurul scenei şi apoi reunite într-o mare pancartă întinsă la picioarele delegaţilor. Una din multele coregrafii care nu numai că au constituit un cadru pentru momentul solemn al celebrării, ci au folosit mai ales pentru a-i reprezenta sensul în mod vizibil.
A fost sugestiv momentul încredinţării lămpilor păcii. Optzeci de tineri de naţionalităţi diferite au urcat pe scenă în timp ce corul încredinţa cântului rugăciunea „Fă din mine un instrument al păcii” şi mesajul: „Cunosc o altă omenire, aceea pe care adesea o întâlnesc pe drum, aceea care nu strigă, aceea care nu striveşte pentru a se evidenţia peste ceilalţi oameni, aceea care nu ştie să fure pentru a avea. Cred, cred în această omenire care trăieşte în tăcere, care încă ştie să roşească, care ştie să-şi plece ochii şi ştie să scuze. Aceasta este omenirea care mă face să sper”. Rugăciune şi mesaj care, împreună cu lămpile aprinse, au fost depuse în mâinile reprezentanţilor diferitelor religii. Aceştia le-au primit şi, după o clipă de reculegere, le-au redat tinerilor pentru ca să devină purtători ai acelei lumini noi în lume.
Poporul din Assisi a participat cu emoţie. O aplaudare zgomotoasă i-a însoţit pe tineri în timp ce se amestecau prin mulţime. Şi în acel moment reveneau în minte cuvintele rostite dimineaţă, în Bazilica Sfânta Maria a Îngerilor, de către secretarul general al Consiliului ecumenic al Bisericilor, Olav Fykse Tveit, care a evocat Ierusalimul care „în mod misterios – a spus el – nu se limitează să ne dezvăluie realităţile cu privire la condiţia umană, ci ne provoacă să ne şi confruntăm cu ele”. Şi a amintit că noi, ca oameni ai Bisericii, „suntem chemaţi cu toţii să participăm la restabilirea păcii” pentru „a recrea şi a repara lumea”. În acel moment, privind în acel amestec fratern de rase, culturi, religii şi generaţii diferite în casa apostolului păcii universale, părea chiar că „provocarea din Ierusalim” a fost primită şi că primea primul său răspuns. În acest sens este emblematic omagiul pe care delegaţii, împreună cu Papa, l-au adus mormântului Sfântului Francisc ca gest conclusiv al zilei. (Articol din L’Osservatore romano, 29 octombrie 2011, semnat de Mario Ponzi şi tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)
