Delegaţii de la Assisi s-au angajat pentru pace şi s-au rugat separat
28.10.2011, Assisi (Catholica) - Peste 300 de delegaţi din 50 de ţări s-au reunit joi, 27 octombrie 2011, la Assisi, pentru a se angaja în favoarea păcii mondiale, dar, aşa cum era de aşteptat, nu s-au rugat împreună. Delegaţia papală a plecat devreme în dimineaţa acestei zile cu un tren din gara rar folosită a Vaticanului. De-a lungul drumului de 200 km, motoarele au încetinit de 3 ori la aproximativ 15 km/oră pentru a permite localnicilor din Terni, Spoleto şi Foligno să îl salute pe Pontif în trecere. La sosirea la Assisi, Papa a fost întâmpinat de mulţimi ovaţionând, care au fluturat un banner de întâmpinare scris în limba germană. Întâlnirea intitulată „Pelerini ai adevărului, pelerini ai păcii” aniversează 25 de ani de la prima Zi Mondială pentru Pace, convocată de Papa Ioan Paul al II-lea în 1986.
Delegaţii s-au reunit mai întâi în Bazilica Santa Maria degli Angeli, unde au fost întâmpinaţi de Cardinalul Peter Turkson, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. „Experienţa acestor 25 de ani ne invită şi mai intens şi cu mai multă urgenţă”, a spus Cardinalul Turkson, „să ne angajăm din nou astăzi, cu darul raţiunii şi cu darurile credinţei, să devenim tot mai mult pelerini ai adevărului şi să facem lumea noastră o lume a unei păci tot mai mari”. Discursul său a fost urmat de un scurt film amintind evenimentele întâlnirii inaugurale de la Assisi din 1986. Majoritatea pelerinilor au urmărit filmul pe ecrane mari în afara Bazilicii. În Biserică, au urmat apoi discursurile a numeroşi lideri religioşi – creştini şi necreştini – şi inclusiv al unui filosof ateu.
Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I al Constantinopolului a explicat că dialogul dintre cei prezenţi nu este o manifestare a faptului că toate religiile sunt văzute ca egale ci, „dimpotrivă, viziunea pe care o susţinem este aceea a dialogului interreligios”. Acest dialog „are un sens foarte special, care vine din capacitatea religiilor de a investi în acelaşi domeniu al societăţii pentru a promova pacea”. Arhiepiscopul anglican de Canterbury, Rowan Williams, a vorbit despre Papa Ioan Paul al II-lea ca despre un om care „a crezut cu înflăcărare faptul că preocupările fiinţelor umane în epoca noastră pentru dreptate şi stabilitate sunt probleme care cer o mărturie comună de la persoanele de credinţă, fără nici un compromis cu privire la propriile noastre convingeri şi tradiţii”.
Discursurile Patriarhului Bartolomeu şi al Arhiepiscopului Williams au fost urmate de ale altor lideri creştini, precum şi ale reprezentanţilor iudaismului, hinduismului, budismului, islamismului şi, în fine, al filosoafei franceze Julia Kristeva, reprezentându-i pe necredincioşi. Ea a arătat că „pentru prima oară homo sapiens sunt capabili să distrugă pământul şi pe ei înşişi în numele convingerilor, religiilor sau ideologiilor lor”, şi în acelaşi timp, „pentru prima oară oamenii sunt capabili să analizeze în totală transparenţă impulsul religios uman, care este înnăscut”. Kristeva a susţinut că diversitatea întâlnirii de la Assisi arată că „ipoteza distrugerii nu este singura posibilitate”. Papa Benedict al XVI-lea le-a vorbit apoi participanţilor, invitând întreaga omenire să caute cu sinceritate adevărul şi pacea împreună.
După întâlnirea din Bazilică, Papa Benedict al XVI-lea şi delegaţii au mers la mănăstirea franciscană din apropiere pentru „un prânz frugal”, urmat de o perioadă de tăcere pentru reflecţie şi rugăciune individuală. Spre deosebire de întâlnirile anterioare de la Assisi, ziua nu a inclus nici o rugăciune comună. Gândirea Papei în această privinţă – şi despre întâlnirea de la Assisi în general – a fost dezvăluită într-o scrisoare publicată în ziarul italian La Republica în 26 octombrie. Scrisoarea a fost adresată în 4 martie 2011 unui pastor luteran, prieten de mult timp al său, care a permis ca aceasta să fie făcută publică la o conferinţă în Roma la începutul lunii octombrie. „Înţeleg foarte bine”, i-a scris Papa pastorului Peter Beyerhaus, „îngrijorările dumneavoastră cu privire la participarea la întâlnirea de la Assisi”.
„Cu toate acestea”, a spus Pontiful, „voi face tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru ca interpretarea sincretistă sau relativistă a evenimentului să fie imposibilă şi pentru a arăta clar că voi crede şi voi mărturisi întotdeauna lucrurile asupra cărora am atras atenţia Bisericii cu ‘Dominus Iesus'”. După-amiaza, delegaţii la Assisi au făcut un pelerinaj comun la mormântul Sf. Francisc, unde şi-au reînnoit angajamentul comun pentru pace. La o ceremonie în afara bisericii unde este înmormântat sfântul, Papa a spus că evenimentul de astăzi „este o imagine a faptului că dimensiunea spirituală este un element cheie în construirea păcii”. „Vă mulţumesc din inimă vouă tuturor celor care sunteţi prezenţi aici, pentru că aţi acceptat invitaţia mea de a veni Assisi ca pelerini ai adevărului şi ai păcii, şi vă salut pe fiecare dintre voi cu cuvintele Sf. Francisc: ‘Domnul să vă dăruiască pacea Sa'”.
