Liturghie pentru Cardinalii şi Episcopii decedaţi în ultimul an
03.11.2011, Vatican (Catholica) - Ieri seară Sfântul Părinte a coborât să se roage în grotele Vaticanului, unde sunt înmormântaţi numeroşi Pontifi, iar astăzi a prezidat tradiţionala Liturghie din noiembrie pentru sufletele Cardinalilor şi Episcopilor care au murit în ultimul an. La începutul predicii a amintit Cardinalii: Urbano Navarrete SJ, Michele Giordano, Agustin Garcia-Gasco Vicente, Georg Maximilian Sterzinsky, Kazimierz Swiatek, Virgilio Noe, Aloysius Matthew Ambrozic şi Andrzej Maria Deskur. Apoi a comentat pasajul din Evanghelia după Sf. Marcu, în care Apostolilor le este teamă să îl întrebe pe Isus despre semnificaţia frazei: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide, iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia”.
„În faţa morţii”, a spus Papa, „nu putem să nu simţim sentimente şi gânduri dictate de condiţia noastră umană. Şi mereu ne surprinde şi ne depăşeşte un Dumnezeu care devine aşa de apropiat de noi încât nu se opreşte nici măcar în faţa abisului morţii, pe care chiar îl străbate, rămânând timp de două zile în mormânt. Dar tocmai aici se realizează misterului ‘zilei a treia’. Cristos asumă până la capăt carnea noastră muritoare pentru ca ea să fie cuprinsă de puterea glorioasă a lui Dumnezeu, de vântul Duhului dătător de viaţă, care o transformă şi o regenerează. […] Moartea lui Isus este izvor de viaţă, pentru că în ea Dumnezeu a revărsat toată iubirea sa, ca într-o cascadă imensă. […] Abisul morţii este umplut de un alt abis, şi mai mare, care este cel a iubirii lui Dumnezeu, aşa încât moartea nu mai are nici o putere asupra lui Isus Cristos, nici asupra celor care, prin credinţă şi Botez, sunt asociaţi Lui: Dacă am murit cu Cristos – spune sfântul Paul – credem că vom şi trăi împreună cu el.”
Pontiful a continuat: „Numai în Cristos această speranţă îşi are fundamentul său real. Înainte ea risca să se reducă la o iluzie, la un simbol scos din ritmul anotimpurilor […]. În schimb intervenţia lui Dumnezeu în drama istoriei umane nu ascultă de nici un ciclu natural, ascultă numai de harul său şi de fidelitatea sa. Viaţa nouă şi veşnică este rod al pomului Crucii […]. Fără Crucea lui Cristos, toată energia naturii rămâne neputincioasă în faţa forţei negative a păcatului. Era necesară o forţă benefică mai mare decât aceea care trimite înainte ciclurile naturii, un Bine mai mare decât cel al creaţiei însăşi: o Iubire care provine din însăşi ‘inima’ lui Dumnezeu şi care, în timp ce revelează sensul ultim al creaţiei, o reînnoieşte şi o orientează spre ţinta sa originară şi ultimă.” Papa a încheiat: „Toate acestea au avut loc în acele ‘trei zile’, când ‘bobul de grâu’ a căzut în pământ, a rămas acolo pentru timpul necesar ca să umple măsura dreptăţii şi a milostivirii lui Dumnezeu şi în sfârşit a produs ‘mult rod’, nerămânând singur, ci ca primul născut între mulţi fraţi. Acum da, graţie lui Cristos, graţie lucrării înfăptuite în El de Preasfânta Treime, imaginile luate din natură nu mai sunt numai simboluri, mituri iluzorii, ci ne vorbesc despre o realitate.”
