Călugăriţele de clauzură, o prezenţă indispensabilă în Biserică şi în lume

23.11.2011, Bucureşti (Catholica) - În numărul pe noiembrie 2011 al revistei Actualitatea Creştină, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, a fost publicat un interviu luat de Cristina Şoican sorei Lucy Grey, din comunitatea Călugăriţelor Augustiniene Contemplative ale Sfintei Rita, din Câmpina. În această comunitate trăiesc şase călugăriţe care „îşi împlinesc slujirea apostolică împărtăşind dorul căutării lui Dumnezeu, având o singură inimă şi un singur suflet îndreptate spre Dumnezeu… Bazându-se pe Sfânta Scriptură şi deschizându-se acţiunii Duhului Sfânt, slujesc zilnic poporul lui Dumnezeu prin rugăciune şi spiritualitatea comuniunii… Viaţa lor este de clauzură prin forţa rugăciunii, cu tăria singurătăţii interioare, a tăcerii şi a pocăinţei, care produc prin harul lui Dumnezeu roade de sfinţenie, invizibile, dar reale, făcând să crească poporul lui Dumnezeu”. Reluăm în continuare acest interviu.

– Cum aţi ajuns în România?

– În anul 1998, în luna mai, Arhiepiscopul de Bucureşti, Ioan Robu, a trimis Mănăstirii Sfânta Lucia a augustinienelor din Roma aprobarea de a împărtăşi spiritualitatea augustiniană, prin prezenţa în România a călugăriţelor care se ocupă în mod deosebit cu rugăciunea. Cu acordul superiorilor noştri am venit în ţara dumneavoastră. Înalt Preasfinţitul Ioan Robu ne-a sugerat locul în care să ne instalăm, şi aşa am ajuns la Câmpina.

– Care este carisma congregaţiei dumneavoastră?

– Congregaţia noastră face parte din Ordinul Sfântului Augustin (OSA). Carisma noastră este trăirea vieţii în comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele. Călugăriţele Augustiniene Contemplative ocupă un loc important în familia augustiniană, pentru că realizează dimensiunea contemplativă, care este esenţială pentru spiritualitatea ordinului nostru. Elementul pe care se întemeiază viaţa augustiniană este viaţa comună care vrea să fie retrăirea vieţii comunităţii primare a Bisericii, „având cu toţii o singură inimă şi un singur suflet îndreptate spre Dumnezeu”.

Iubirea faţă de aproapele, care este rod şi dar al Duhului Sfânt, este de o importanţă capitală în comunitatea noastră augustiniană, şi ea ne ajută să recunoaştem şi să practicăm iubirea universală în Cristos. Deviza comunităţii noastre este luată din Confesiunile Sfântului Augustin: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră, până când nu se odihneşte în Tine!”

– Vorbiţi-ne, vă rog, despre viaţa de clauzură!

– Derivat din latinescul closura, care înseamnă „închidere înăuntru”, clauzura a fost prima formă de viaţă religioasă în comun pentru femei. Zilele erau petrecute în rugăciune, iar munca, ce se desfăşura în interiorul mănăstirii, trebuia să susţină comunitatea. Posibilităţile de contact cu lumea din afară erau minime şi, oricum, erau mijlocite de grilaj sau de roată, ce servea pentru a face schimb de produse necesare vieţii sau de alte obiecte. Astăzi, după sute de ani, această formă de viaţă nu s-a schimbat, cel puţin în elementele ei esenţiale. Acest fapt a contribuit la răspândirea imaginii clauzurii ca alegere de a te îndepărta total de lume. În realitate, nu este chiar aşa, pentru că surorile de clauzură nu sunt eremite şi, după un anumit program, ele pot participa la un colocviu, cel mai adesea pentru a da un sfat spiritual sau pentru a li se cere să se roage pentru o anumită cauză.

De asemenea, se crede că surorile de clauzură nu ies niciodată din mănăstire. Demult, era aşa, dar timpurile se schimbă. Conciliul Vatican II a revăzut multe dintre aspectele legate de viaţa de mănăstire. Astăzi, motivele pentru care se poate ieşi din mănăstire sunt obligaţiile birocratice cărora şi surorile trebuie să li se supună, vizitele medicale sau internarea într-o unitate medicală. Astăzi putem să urmărim o emisiune de ştiri ca să cunoaştem problemele societăţii, care formează şi obiectul rugăciunii noastre. Mănăstirile de clauzură au fost de la început şi vor fi mereu construite în interiorul oraşelor, fapt care le transformă, mai ales în zilele noastre, în adevărate oaze de spiritualitate, la care te poţi raporta rupându-te de haosul vieţii moderne.

– Nu vă simţiţi deranjate pentru că trebuie să vorbiţi de după grilaj?

– Niciodată. Aici este lucrarea Duhului Sfânt care ne ajută să simţim mai profund prezenţa celor care ne vizitează şi bucuria pe care ne-o procură vizita lor. Grilajul poate să fie simbolul renunţării noastre la lume, cu tot ce înseamnă ea. Grilajul ne aminteşte de sacrificiul pe care îl facem pentru semenii noştri, pe care îi purtăm în inimă la rugăciune. Noi am făcut această alegere pentru că aşa am dorit, libere fiind, fără constrângeri, şi nu poate să-ţi pară rău când faci un lucru pe care tu îl doreşti. Noi nu suntem aici ca să ne izolăm de lume, suntem aici pentru voi, ca să ne rugăm pentru cei care au nevoie de susţinerea noastră prin rugăciune. Noi suntem aici pentru voi şi voi trebuie să fiţi dincolo pentru noi. Ar trebui să se realizeze un extraordinar schimb de rugăciune. Am ales să fim aici pentru a avea timpul suficient ca să ne rugăm pentru nevoile Bisericii şi ale lumii.

– Cum decurge o zi în clauzură?

– Alături de momentele de rugăciune cu care este presărată o zi în clauzură, nu sunt deloc neglijate activităţile gospodăreşti. Aşadar, pentru noi, ziua este ritmată de rugăciune şi de muncă. Muncim ca să ne întreţinem casa, dar muncim şi în grădină, ca să ne asigurăm cele necesare traiului. Pregătirile pentru celebrarea Sfintei Liturghii şi Psalmodia zilnică se bucură de atenţie deosebită din partea noastră. Aceste activităţi sunt cântecul nostru de laudă pe care îl aducem Domnului. Împreună cu micile jertfe zilnice îi oferim lui Dumnezeu şi cererile fraţilor noştri pentru care ne rugăm.

– Pe 21 noiembrie este Ziua mondială de rugăciune pentru surorile de clauzură din lumea întreagă. Cum priviţi această iniţiativă?

– Biserica şi-a exprimat mereu recunoştinţa faţă de lucrarea plină de abnegaţie a surorilor de clauzură din toate ordinele. Cred că şi această zi care ne este dedicată este un semn de preţuire faţă de ceea ce facem noi. În această zi celebrăm Prezentarea Preasfintei Fecioare Maria la Templu; poate că nu este doar o coincidenţă. Asemenea Mariei, şi noi ne-am prezentat în faţa lui Dumnezeu şi i-am oferit viaţa noastră întreagă. Le mulţumim celor care ne susţin cu rugăciunea lor pentru ca noi să ne putem ruga pentru toţi cei care au nevoie de rugăciune.

– Ce gânduri vreţi să transmiteţi celor pe care îi amintiţi zilnic în rugăciune?

– Aş vrea să le spun că este foarte important să ne apropiem tot mai mult de Isus, prin Sacramente, prin Biserică, care este călăuza noastră. Trebuie să devenim mai maturi în viaţa noastră de credinţă, avându-l mereu alături pe Isus şi lăsându-ne călăuziţi de cuvântul Său. Doar în felul acesta putem realiza planul unic pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre noi.

Nu trebuie să uităm că fiecare zi este un dar de la Dumnezeu; meditând cuvântul Său devenim şi noi un dar pentru ceilalţi, prin rugăciunea noastră. În acelaşi timp sporeşte în noi iubirea faţă de Dumnezeu care ne iubeşte, iubirea faţă de
noi înşine şi faţă de ceilalţi. Astfel, Isus Cristos devine pentru noi izvor de mântuire şi de speranţă.