Credinţa în Dumnezeu dă sensul deplin al vieţii
23.11.2011, Vatican (Catholica) - Redescoperirea importanţei raportului cu Dumnezeu – ca fundament al vieţii şi speranţei pentru contemporanii noştri şi societăţile în care trăim – este obiectivul adunării plenare din 24-26 noiembrie de la Roma a Consiliului Pontifical pentru Laici. Tema, aflăm de la Radio Vatican, este „Chestiunea lui Dumnezeu astăzi”. Dicasterul vatican, care sprijină activitatea credincioşilor laici, asociaţiilor şi mişcărilor ecleziale catolice, îndeamnă la analiza situaţiei în care se află credinţa şi necredinţa în lumea de astăzi. Cardinalul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical, a răspuns unor întrebări.
– Ce adaugă credinţa în Dumnezeu la viaţa oamenilor de astăzi?
– M-aţi întrebat ce adaugă credinţa la viaţa omului. În realitate, credinţa nu este un adaos, un accesoriu. Credinţa este centrul vital al persoanei. Raportul omului cu Dumnezeu este determinant pentru raportul cu sine şi cu lumea. Prin excluderea lui Dumnezeu, omul rămâne sieşi o enigmă inexplicabilă. Numai credinţa în Dumnezeu dă sens deplin existenţei noastre, din credinţă provine marea speranţă fără de care omul nu poate trăi. Papa ne asigură: fără Dumnezeu, rămân pe roşu conturile omului. De aceea, sarcina noastră de creştini este mai ales să repunem din nou în lumină prioritatea lui Dumnezeu în viaţa omului şi nu a unui Dumnezeu oarecare ci a acelui Dumnezeu care s-a revelat prin Isus Cristos.
– Cum ar influenţa toate acestea viaţa civilă şi socială?
– Una dintre marile provocări ale post-modernităţii este tendinţa de a-l restrânge pe Dumnezeu numai la sfera vieţii private. Asistăm, de fapt, la diferite tentative de excludere a lui Dumnezeu şi a credinţei din viaţa publică. Unii vorbesc de „creştinofobie”. Răspunsul Papei Benedict este foarte clar: sunt multe probleme care pot fi amintite, care trebuie rezolvate, dar vor rămâne fără soluţie dacă Dumnezeu nu este pus în centru, dacă Dumnezeu nu devine din nou vizibil în lume. Şi tocmai aici se deschide domeniul vast al mărturiei creştine, al unei mărturii coerente şi convingătoare. Acesta este serviciul cel mai important pe care noi creştinii suntem chemaţi să-l aducem lumii de astăzi.
– Ce formă ar trebui să aibă mărturia creştină pentru a fi coerentă şi convingătoare?
– Noi cunoaştem chipul lui Dumnezeu privind la persoana lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru mântuirea noastră. Aceasta este epifania definitivă a lui Dumnezeu. Creştinii sunt chemaţi să îl cunoască pe acest Dumnezeu şi să dea mărturie despre El, despre un Dumnezeu care se pleacă asupra omului, care vine în întâmpinarea noastră, un Dumnezeu cu noi. În exhortaţia apostolică „Christifideles laici” (nr. 34), Fericitul Papă Ioan Paul II spunea: „Omul este iubit de Dumnezeu! Acesta este anunţul simplu şi tulburător de care Biserica este datornică faţă de om”. Cuvântul şi viaţa fiecărui creştin pot şi trebuie să facă să răsune acest anunţ, această veste: Dumnezeu te iubeşte, Cristos a venit pentru tine, pentru tine Cristos este Calea, Adevărul şi Viaţa! De aceea, este just să ne întrebăm: oare acesta este chipul lui Dumnezeu care transpare din atitudinile noastre şi modul nostru de viaţă? Avem o mare responsabilitate, aceea de a transmite lumii adevăratul chip al lui Dumnezeu, nu o fotografie redusă, prăfuită sau deformată.
– Sensul vieţii trece, în zilele noastre, printr-o perioadă de criză, astfel că bunurile materiale îi conduc pe mulţi la autosuficienţă. Individualismul a pătruns şi în domeniul activităţii spirituale. Mărturia creştinilor nu mai este credibilă?
– La începutul pontificatului, Papa Benedict a vorbit despre diferitele forme de deşert din lume şi a evidenţiat una dintre ele: deşertul obscurităţii lui Dumnezeu, al golirii sufletului, fără conştiinţa demnităţii şi a drumului personal. În timpurile noastre nici credinţa celor botezaţi nu mai poate fi considerată sigură. Papa ne atrage atenţia că ne preocupăm de multe dintre consecinţele credinţei creştine în viaţa socială, economică, politică, şi că presupunem că această credinţă există. În schimb, această presupunere nu mai este realistă. Iată, aşadar, marea provocare de astăzi: să redescoperim valoarea credinţei în viaţa fiecărui creştin, să redescoperim frumuseţea credinţei şi frumuseţea unei vieţi care se lasă condusă de Evanghelie. Acesta este şi obiectivul fundamental pe care şi-l propune Anul Credinţei proclamat de Sfântul Părinte şi care va începe în octombrie 2012. Papa precizează: credinţa trebuie să fie regândită şi mai ales retrăită astăzi în mod nou pentru a deveni un lucru care să aparţină prezentului. Nu este de folos diluarea, ci trăirea credinţei. Nu strategiile vor salva creştinismul, ci credinţa regândită şi retrăită în mod nou.
