La Crăciun veşnicia intră în limitele timpului şi spaţiului
22.12.2011, Vatican (Catholica) - „Salutul care răsună astăzi pe buzele tuturor este ‘Crăciun fericit! Sărbători fericite!’ Să facem în aşa fel încât, şi în societatea actuală, schimbul de urări să nu îşi piardă propria valoare religioasă profundă şi sărbătoarea să nu fie absorbită de aspectele exterioare, care ating corzile inimii”, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în timpul audienţei generale de ieri, ultima dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos.
„Cu liturgia de Crăciun Biserica ne introduce în marele Mister al Întrupării”, le-a spus Sfântul Părinte credincioşilor strânşi în Aula Paul al VI-lea. „De fapt, Crăciunul nu este o simplă aniversare a naşterii lui Isus, este şi aceasta, dar este mai mult, înseamnă a celebra un Mister care a marcat şi continuă să marcheze istoria omului: însuşi Dumnezeu a venit să locuiască în mijlocul nostru. […] La Sfânta Liturghie din Noaptea de Crăciun vom repeta ca refren la Psalmul responsorial aceste cuvinte: ‘Astăzi s-a născut pentru noi Mântuitorul’. […] Arătând că Isus se naşte ‘astăzi’, Liturgia nu foloseşte o frază fără sens, ci subliniază că această Naştere cuprinde şi impregnează toată istoria, rămâne o realitate şi astăzi la care putem ajunge tocmai în liturgie. Pentru noi cei care credem celebrarea Naşterii Domnului reînnoieşte certitudinea că Dumnezeu este realmente prezent cu noi, încă ‘trup’ şi nu numai departe: deşi fiind cu Tatăl este aproape de noi. ”
Papa şi-a îndreptat apoi atenţia spre un alt aspect, reflectând la naşterea din Betleem în lumina misterului pascal, deoarece, a spus el, „Crăciunul şi Paştele sunt ambele sărbători ale răscumpărării. Paştele o celebrează ca victorie asupra păcatului şi asupra morţii: marchează momentul final, când gloria Omului-Dumnezeu străluceşte ca lumina zilei; Crăciunul o celebrează ca intrare a lui Dumnezeu în istorie făcându-se om pentru a-l duce din nou pe om la Dumnezeu: marchează, ca să spunem aşa, momentul iniţial, când se întrevede lumina slabă a zorilor. […] Şi cele două perioade ale anului, în care sunt situate cele două mari sărbători, cel puţin în unele zone ale lumii, pot ajuta să se înţeleagă acest aspect. De fapt, în timp ce Paştele cade la începutul primăverii, când soarele învinge ceaţa densă şi rece şi reînnoieşte faţa pământului, Crăciunul cade chiar la începutul iernii, când lumina şi căldura soarelui nu reuşesc să trezească natura, învăluită de frig, sub a cărui mantie însă pulsează viaţa şi începe din nou victoria soarelui şi a căldurii.”
„La Crăciun noi întâlnim duioşia şi iubirea lui Dumnezeu care se apleacă asupra limitelor noastre, asupra slăbiciunilor noastre, asupra păcatelor noastre şi se înjoseşte până la noi. […] Să trăim cu bucurie Naşterea Domnului care se apropie. Să trăim acest eveniment minunat: Fiul lui Dumnezeu se naşte iar ‘astăzi’, Dumnezeu este într-adevăr aproape de fiecare dintre noi şi vrea să ne întâlnească, vrea să ne ducă la El. El este lumina adevărată care alungă şi risipeşte întunericul care învăluie viaţa noastră şi omenirea. […] Mai ales să contemplăm şi să trăim acest Mister în celebrarea Euharistiei, centru al Sfântului Crăciun; acolo se face prezent în mod real Isus, adevărată Pâine coborâtă din cer, adevărat Miel jertfit pentru mântuirea noastră.” La final Pontiful a spus: „Vă doresc vouă tuturor şi familiilor voastre să celebraţi un Crăciun cu adevărat creştin, în aşa fel ca şi schimburile de urări în ziua aceea să fie expresie a bucuriei de a şti că Dumnezeu este aproape de noi şi vrea să parcurgă împreună cu noi drumul vieţii. Mulţumesc.”
