Vizita icoanei de la Cacica la Satu Nou
03.03.2012, Iaşi (Catholica) - În perioada 26-29 februarie 2012, icoana minunată din Sanctuarul diecezan Cacica a poposit în parohia Satu Nou, comuna Pîrgăreşti, judeţul Bacău: un eveniment deosebit pentru credincioşii noştri care o cinstesc pe Preacurat Fecioară Maria. Duminică seara, la ora 16.30, în faţa bisericii aflată în construcţie, s-a adunat toată suflarea satului împreună cu oficialităţile pentru a-l întâmpina mai întâi pe Preasfinţitul Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, iar apoi şi icoana Preasfintei Fecioare de la Cacica, scrie pr. Serafim Romila pentru Ercis.ro.
La sosirea icoanei toţi au aplaudat, apoi s-a mers în procesiune spre capelă, unde a fost celebrată Sfânta Liturghie cu Episcopul, preoţii din comunităţile vecine şi cu mult popor. La încheierea celebrării liturgice, Episcopul a dat binecuvântarea specială şi a numit aceste momente „Zilele Satului Nou”. Zilele care au urmat, luni şi marţi, prin faţa icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Cacica, expusă în capela din sat, au trecut şi s-au rugat mii de credincioşi. Ei i-au oferit o floare Mamei cereşti; i-au încredinţat ocrotirii Mariei pe cei bolnavi; au oferit timp pentru rugăciune intensă; au cerut haruri personale; au implorat eliberarea de influenţa răului; au luat hotărâri bune pentru viitor. Toate aceste momente speciale au culminat cu clipe de intensitate maximă: Liturghii cu participare deosebit de numeroase. Luni seara, rugăciunea s-a prelungit până la ora 23.00, iar marţi seara icoana minunată a fost purtată în procesiune pe uliţele satului, când toţi, cu mic şi mare, au purtat lumânări aprinse, rugându-ne şi cântând din toată inima.
Miercuri, 29 februarie 2012, credincioşii din parohie şi chiar din satele vecine au fost în rugăciune continuă înainte şi după Sfânta Liturghie de la ora 11.00. La ora 14.00, după ce a fost făcută rugăciunea de consacrare a familiilor din parohie la inima neprihănită a Mariei, în tonul cântecelor mariane, icoana a fost condusă până în faţa bisericii noi, de unde a plecat spre alţi credincioşi din alte parohii. „Aceste momente de rugăciune şi convertire personală au produs în sufletele celor prezenţi bucurii ce nu pot fi descrise cu cuvinte omeneşti, din acest motiv participarea la celebrările liturgice şi sacramentale i-a umplut de forţă spirituală şi trăire lăuntrică pe toţi cei care s-au perindat prin faţa icoanei Mamei cereşti, trăire în care, individual sau împreună, se întrezăreşte explozia de bucurie şi lumină a sărbătorii Paştelui ce se apropie”, scrie pr. Romila la finalul corespondenţei.



