Tinere talente pentru Papa
14.03.2012, Milano (Catholica) - În vederea Întâlnirii Mondiale a Familiilor, va fi organizat un concurs care se adresează tinerilor artişti lombarzi ce doresc să interpreteze pentru Sfântul Părinte. Regulamentul pentru „Tinere talente pentru Papa” este disponibil pe situl www.family2012.com, iniţiativa fiind promovată de Fundaţia Milano Familii 2012. Artiştii vor urca pe scenă într-unul dintre momentele cele mai importante ale celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor: Sărbătoarea Mărturiilor, care va fi inclusă în program sâmbătă, 2 iunie 2012, pe Aeroportul din Bresso. Comisia care îi selecţionează pe tineri este coordonată de Gatto Panceri, cântăreţ, autor şi interpret. Categoriile căutate pentru concurs sunt: grupuri de animare şi cântăreţi, coruri sau grupuri muzicale.
Între candidaţii care vor participa la Sărbătoarea Mărturiilor, o zi cu muzică, spectacol, relatări în direct ale unor familii din Italia şi din lumea întreagă şi rugăciune, care va culmina cu participarea Sfântului Părinte, vor fi selecţionaţi cinci pentru fiecare gen de divertisment. Cei aleşi vor fi apoi convocaţi duminică, 29 aprilie, pentru un laborator artistic de perfecţionare, condus de o echipă de la Hope Music School. Va fi un moment de aprofundare şi de reflecţie asupra temei Întâlnirii Mondiale şi o ocazie de creştere artistică şi profesională, mulţumită implicării specialiştilor în sectorul muzical şi artistic. În ziua evenimentului, 2 iunie, vor fi două spaţii rezervate tinerilor selecţionaţi: animatorii se vor prezenta între orele 15.30 şi 17, în timp ce cântăreţii vor urca pe scenă între orele 19.30 şi 20.15. Candidaţii trebuie să provină din Lombardia, să aibă vârsta între 18 şi 32 de ani şi să nu fie artişti profesionişti. Fiecare propunere artistică va face referire la tema celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor: „Familia: munca şi sărbătoarea”.
