Teologia Sf. Iosif (I)
22.03.2012, Roma (Catholica) - Preotul italian Tarcisio Stramare şi preotul brazilian Alberto Santiago, din Congregaţia Oblaţilor Sf. Iosif, au fost numiţi de Congregaţia lor să lucreze în Mişcarea Iosefită. În sărbătoarea Sf. Iosif, 19 martie 2012, agenţia Zenit a luat un interviu acestor doi teologi, din care vă oferim acum prima parte.
– Ce ne puteţi spune despre centrul de cercetare pe care îl conduceţi?
– (pr. Tarcisio) Este numit Mişcarea Iosefită şi a fost fondat în 1983 de pr. Angelo Renero. Obiectivul său este de a face cunoscută figura Sf. Iosif. Este un angajament al Congregaţiei de a se deschide şi a-şi pune carisma la dispoziţia celorlalţi.
– Să vorbim despre Sf. Iosif, a cărui sărbătoare importantă este la 19 martie. De ce este el un model pentru taţii de familie?
– (pr. Tarcisio) Deoarece a fost un bărbat care s-a pus în slujba familiei sale. El este cel care călăuzeşte, este adevărat, dar în acelaşi timp este cel mai mic, deoarece slujeşte cu iubire. Nu este tatăl biologic al lui Isus, dar este tatăl Lui, iar în Exortaţia apostolică „Redemptoris Custos”, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea apără autenticitatea paternităţii lui Iosif.
– Plasându-ne în tradiţia iudaică şi în viaţa de zi cu zi din Nazaret, ce a învăţat Isus de la tatăl Său?
– (pr. Tarcisio) El a dobândit experienţă, ceea ce este foarte diferit de cunoaşterea speculativă. A învăţat despre viaţa umană, deoarece a fost cu adevărat un copil, un tânăr, un muncitor. A învăţat să vorbească, să se roage, să citească cuvântul lui Dumnezeu alături de părinţii săi. Şi acest lucru este foarte important.
– Iosif, asemenea Mariei, „a păstrat toate în inima sa”?
– (pr. Tarcisio) Evanghelia nu ne spune aceasta, dar în mod singur Iosif le-a meditat. Facem actualmente un studiu teologic despre reprezentarea artistică a lui Iosif ţinând o carte, aşa cum apare şi Maria când îl primeşte pe înger, pentru a arăta că a văzut în voia lui Dumnezeu ceea ce trebuia să facă. Şi în iconografie îl vedem pe Sf. Iosif citind o carte; nu a fost doar un muncitor, ci a citit şi a căutat să înţeleagă ce trebuie să facă pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu. „Redemptoris Custos” reiterează faptul că el a fost „cu” Maria, ceea ce arată clar că a meditat totul, alături de ea, în inima sa.
– În picturi apare şi cu o floare în mână, uneori cu un toiag care înfloreşte.
– (pr. Tarcisio) Toiagul este ramura de migdal pe care Dumnezeu a făcut-o să înflorească pentru a arăta că l-a ales pe Aaron ca mare preot, ca paznic al Chivotului în Numeri 17. Acum Iosif este cel pe care Dumnezeu l-a ales direct ca „paznic” al unui chivot mai preţios, care este Isus. Vedem că în ebraică migdal înseamnă „vigilent” şi este prima floare care apare primăvara şi dă de veste că a sosit anotimpul. Sf. Iosif ne vesteşte că Întruparea a avut loc. Dacă privim la imaginile de până la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost mereu aşa, dar pictorii nu au înţeles întotdeauna bine acest lucru şi au introdus crinul care semnifică puritatea.
– Ce scriu Părinţii Bisericii despre Sf. Iosif?
– (pr. Tarcisio) Părinţii la Bisericii, până la Sf. Bernard, vorbesc cu mare respect despre Sfântul Iosif. Să ţinem cont de faptul că ei nu aveau manualele de teologie de astăzi ci doar Evanghelia, în principiu cea a lui Matei. Apoi, cu trecerea secolelor, Evangheliile apocrife au avut o influenţă tot mai mare, cu legendele şi fanteziile lor. De exemplu aici, în Europa, el este reprezentat mai degrabă bătrân, apăsat de ani, decât ca un om activ.
– De unde vine devoţiunea pentru o moarte bună?
– (pr. Tarcisio) Aceasta a apărut deoarece oamenii erau interesaţi să moară bine. Dacă el a murit între Isus şi Maria, ce mod mai bun de a muri? Este o devoţiune, nu o teologie, dar această devoţiune ar trebui să ne conducă la însăşi sursa ei: Sf. Iosif.
