Plantaţi seminţe de speranţă, le-a spus Papa Episcopilor
27.03.2012, Leon (Catholica) - În cadrul serviciului de rugăciune din seara zilei de 25 martie 2012, din Catedrala din Leon, Mexic, Papa Benedict al XVI-lea le-a spus Episcopilor din America Latină şi Caraibe să planteze „seminţe de speranţă” prin lucrarea Bisericii în aceste regiuni. „Situaţia actuală din Diecezele voastre prezintă desigur provocări şi dificultăţi de origine foarte diferită. Însă, ştiind că Domnul a înviat, putem înainta încrezători, cu convingerea că răul nu are ultimul cuvânt în istorie şi că Dumnezeu este capabil să deschidă noi spaţii pentru o speranţă care nu dezamăgeşte”. „Voi nu sunteţi singuri în dificultăţi şi nici nu sunteţi siguri în succesele evanghelizării”, le-a mai spus Pontiful Episcopilor. „Toţi suntem uniţi în suferinţe şi în consolare”.
„Să ştiţi că aveţi un loc special în rugăciunea celui care a primit de la Cristos misiunea de a-i întări în credinţă pe fraţii săi”, a spus Papa, referindu-se la rolul său de Succesor al Sfântului Petru, „care vă încurajează acum în misiunea de a face în astfel încât Domnul Nostru Isus Cristos să fie cunoscut tot mai mult, iubit şi urmat în aceste ţinuturi, şi vă îndeamnă să nu vă lăsaţi intimidaţi de obstacole”. În discursul său, rostit în timpul celebrării Vesperelor, Sfântul Părinte a amintit contribuţia istorică a Bisericii în viaţa acestor regiuni, în particular datorită „lucrării misionarilor renumiţi şi generoşi care l-au proclamat pe Cristos cu curaj şi cu înţelepciune. Ei au dăruit totul pentru Cristos, arătând că omul găseşte în El adevărul despre sine şi forţa necesară pentru a trăi în plinătate şi a edifica o societate demnă de fiinţa umană, aşa cum a voit-o Creatorul său”.
Privind spre Anul Credinţei, care va începe în toamna acestui an, Papa Benedict al XVI-lea a spus că iniţiativele pentru acest an „trebuie să aibă ca scop să îi conducă pe oameni la Cristos, al cărui har le va permite să lase lanţurile păcatului care îi face sclavi şi să înainteze spre libertatea autentică şi responsabilă”. Episcopii au primit de asemenea de la Papa sarcina să se ocupe „cu mare atenţie de seminarişti”, şi să rămână aproape de preoţii lor, „cărora nu trebuie să le lipsească niciodată înţelegerea şi încurajarea Episcopului lor şi, dacă ar fi necesar, chiar şi avertizarea sa paternă cu privire la atitudini nepotrivite”. Le-a mai cerut de asemenea să preţuiască şi să însoţească diversele forme de viaţă consacrată, şi să acorde „mai multă atenţie” „laicilor implicaţi în cateheză, în animarea liturgică sau în acţiunea caritativă şi în angajarea socială”.
„Formarea lor în credinţă este crucială pentru a face prezentă şi rodnică Evanghelia în societatea de astăzi… În toate acestea, este deosebit de important pentru Păstori ca să domnească un spirit de comuniune între preoţi, călugări şi laici, evitând dezbinări sterile, critici şi neîncrederi nocive. Papa a invitat Episcopii să fie „sentinele care proclamă zi şi noapte gloria lui Dumnezeu, care este viaţa omului. Fiţi de partea celor care sunt marginalizaţi de violenţă, de putere sau de o bogăţie care îi ignoră pe cei cărora le lipseşte aproape totul. Biserica nu poate separa lauda adusă lui Dumnezeu de slujirea adusă oamenilor. Unicul Dumnezeu Tată şi Creator este cel care ne-a constituit fraţi: a fi om înseamnă a fi frate şi păzitor al aproapelui”.
„Pe acest drum, unită cu întreaga omenire, Biserica trebuie să retrăiască şi să actualizeze ceea ce a fost Isus: Samariteanul milostiv, care venind de departe s-a inserat în istoria oamenilor, ne-a ridicat şi a lucrat pentru vindecarea noastră”. Papa a recunoscut că Biserica din America Latină a împărtăşit adesea suferinţele lui Cristos. Acum, „trebuie să continue să fie sămânţă de speranţă, care să permită tuturor să vadă cum roadele Învierii ajung în aceste ţinuturi şi le îmbogăţesc. Fie ca Mama lui Dumnezeu, invocată cu titlul de Preasfânta Maria a Luminii, să risipească întunericul din lumea noastră şi să lumineze drumul nostru pentru ca să putem întări în credinţă poporul latino-american în trudele şi speranţele sale, cu fermitate, cu curaj şi cu credinţă fermă în cel care poate totul şi îi iubeşte pe toţi până la sfârşit”.
