Biserica poate să reînnoiască poporul cubanez
28.03.2012, Havana (Catholica) - Luni, 26 martie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a ajuns în Cuba după vizita în Mexic, care a fost o reuşită. În ţara caraibeană se speră în aceeaşi spontaneitate, mai ales dacă cubanezii vor fi conştienţi de faptul că, la sosirea unui alt Pontif, în urmă cu 14 ani, lucrurile au început să se schimbe. Agenţia Zenit l-a intervievat pe pr. Jorge Luis Perez Soto, un preot din Arhidieceza de San Cristobal de la Habana, care trăieşte la Roma unde este student care se specializează în teologie dogmatică. Interviul tradus de pr. Mihai Pătraşcu a apărut pe Ercis.ro, de unde îl preluăm în continuare.
– Părinte Perez, vocaţia Dvs s-a născut într-un sistem ateu…
– Da, vocaţia mea s-a născut în experienţa mea de creştin al Bisericii catolice în anii nouăzeci în Cuba. Apoi s-a maturizat serios în 1995, la vârsta de 15 ani, şi, odată terminat liceul şi serviciul militar, am intrat în seminar.
– A fost greu să intri sau ai avut nevoie de o permisiunea specială din partea autorităţilor de conducere?
– Nu, este normal ca oricine vrea să devină preot să intre în seminar. Este o alegere liberă şi nu este nici o piedică pentru intrare.
– Care este diferenţa dintre Biserica cubaneză din anii ’90 şi cea actuală din 2012?
– Cea din anii ’90 era o Biserică formată din mari mulţimi. După căderea comunismului istoric în Europa de Est şi marea criză economică din Cuba datorită sfârşitului dominării sovietice, mulţi catolici au venit în bisericile noastre în căutarea de răspunsuri la întrebările lor cele mai profunde. Biserica din Cuba deja se exprimase în 1986 în timpul primei Întâlniri Naţionale Ecleziale Cubaneze, a cărei temă a fost Biserica fără graniţe, uniţi în iubire, care a fost un pic o revizuire a modului în care trăiam faptul de a fi Biserică din profunzimile fiinţei noastre, în perspectiva misiunii pe care ne-au încredinţat-o.
– Au rămas unele documente de atunci?
– Da, a fost un document pastoral foarte important în care alegerea era aceea a unei Biserici întrupate, misionare şi în rugăciune. Numai aşa se poate ieşi din templu şi să se spună: „Suntem vii, avem un mesaj de transmis!” Astăzi a trecut perioada marilor mulţimi şi Biserica se află acum într-o fază în care există puţini „înscrişi”, dar cu alegeri mai definite în privinţa credinţei.
– Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în 1998 a avut un impact asupra acestui proces?
– Da, pentru că a fost prima dată când ne puteam exprima public ca Biserică Catolică şi să spunem lumii că Biserica nu este moartă, ci suntem vii pentru poporul nostru şi că acest lucru ar putea construi şi da un sens vieţii lor.
– Ce aşteaptă poporul cubanez de la mesajul Papei Benedict al XVI-lea?
– Poporul cubanez este pestriţ în alegerile sale, în stilurile de viaţă, în criterii şi în gândirea politică, şi în funcţie de faptul de a fi în interiorul sau în afara insulei. Gândindu-mă la poporul cubanez, cred că toţi aşteaptă un glas de speranţă, care să îi lumineze cu privire la realităţile sociale în care trăiesc şi pe care trebuie să le înfrunte. Apoi, cred că aşteaptă un mesaj de iubire – de fapt, Papa vine ca „pelerin al carităţii” – ceea ce se prezintă ca un mod de a realiza identitatea cubaneză, pentru că dacă vrem o adevărată schimbare sperăm să o facem în această direcţie.
– Ce ne spuneţi despre criza familiei, atât de accentuată în Cuba?
– Criza există, în general, în societatea postmodernă, pentru că este greu pentru o persoană să opteze pentru valori perene care marchează pentru totdeauna vieţile lor. În schimb, o altă problemă este iresponsabilitatea în trăirea moralei personale şi sexuale care implică o dificultate în momentul în care se ia o decizie şi implică o responsabilitate pentru toată viaţa. De aceea este important mesajul Papei, dar şi munca de educare desfăşurată de Biserică, şi ne-ar plăcea să putem face mai mult.
– Ce semnificaţie au locurile pe care le va vizita Papa?
– Pontiful merge la Santiago de Cuba, care este Arhidieceza principală, unde există Sanctuarul Virgen de la Caridad del Cobre, care păstrează imaginea găsită în urmă cu 400 de ani de trei sclavi care lucrau într-o mină de cupru, după ce s-au rugat în mijlocul unei furtuni care ameninţa viaţa lor. Sclavii din zonă au început să fie evlavioşi faţă de această imagine şi cultul s-a răspândit apoi rapid în toată ţara. Este curios că a fost şi primul loc în care a fost abolită sclavia în Cuba.
– Şi cât priveşte Havana?
– Este capitala şi a fost a doua Arhidieceză din insulă, unde stătea cea mai mare parte a Episcopilor cubanezi. Acolo se va celebra o Liturghie pentru ţară şi pentru credinţă în Piaţa Revoluţiei, locul care dă mărturie despre istoria ultimilor 50 de ani ai Cubei şi mai ales locul unde şi Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat Liturghia.
– Cu venirea Papei se prevede o creştere a libertăţii religioase?
– Chiar dacă există oricum o anumită libertate religioasă, ea trebuie să înainteze. Biserica atunci când cere această libertate religioasă nu o face pentru a avea o dominaţie socială, ci pentru că suntem convinşi că valorile Evangheliei dăruiesc ceva bun vieţii societăţii. Biserica poate să contribuie la reînnoirea bărbaţilor şi femeilor cubanezi şi cere asta ca pe un drept.
– Cum ar trebui să se vadă această libertate religioasă?
– De exemplu, Biserica ar trebui să se vadă şi să comunice mai des prin mass-media. Ideea este că valorile Evangheliei, citând cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea în Cuba, nu sunt o ameninţare pentru nici un proiect social, ci pot să slujească drept plămada unui ferment de bunătate, har şi sfinţenie în societate.
– V-aş ruga, în încheiere, să adresaţi o chemare concetăţenilor Dvs – din interiorul şi din afara Cubei – care l-au văzut pe Papa luni pe sosind.
– Vizita Papei este pastorală, adică reprezintă predilecţia păstorului faţă de turma încredinţată lui şi care se alimentează în el conform propriului mandat de Succesori al lui Petru, în numele Domnului nostru Isus Cristos. Aş vrea să cer cititorilor agenţiei Zenit şi cubanezilor din interiorul şi din afara insulei să ne putem deschide la mesajul de iubire. De multe ori se judecă Biserica sau persoanele din cauza trecutului şi, din cauza acestor judecăţi, pierdem bogăţia profundă pe care o poate aduce acest moment. Papa nu merge să impună cubanezilor să facă ceva; el se uneşte cu noi ca păstor şi învăţătura sa ne instruieşte, în timp ce ceea ce rămâne, viaţa naţiunii, este ceva care ne revine nouă cubanezilor să gestionăm.
