Sigiliul Spovezii nu poate fi rupt, subliniază un Episcop irlandez
30.04.2012, Irlanda (Catholica) - Episcopul auxiliar de Dublin, PS Raymond W. Field, a afirmat că preoţii trebuie să menţină confidenţialitatea Spovezii, chiar dacă ea e ameninţată de un proiect de lege care ar impune ca obligatorie raportarea abuzurilor sexuale. „Sigiliul Spovezii nu poate violat şi altceva nu mai este de spus pe această problemă”, a declarat Episcopul Field, conform unui articol apărut într-o publicaţie irlandeză.
Săptămâna trecută, ministrul irlandez al justiţiei, Alan Shatter, a sugerat că preoţii ar putea fi obligaţi să raporteze abuzurile sexuale despre care află în Spovadă. Proiectul de lege ar putea intra în vigoare mai târziu anul acesta, pedepsind cu până la zece ani de închisoare pe cei care nu informează despre abuzurile sexuale pe care le cunosc. „Dacă cineva care merge la Spovadă este cineva care a abuzat sexual mai multe persoane, nu ştiu cum ar putea cineva să trăiască cu propria conştiinţă ştiind că nu l-a deferit poliţiei”, a afirmat Shatter. El a subliniat că legislaţia actuală deja obligă la raportarea altor infracţiuni, fără să îi excepteze pe preoţi.
Legea bisericească, însă, susţine că „este absolut interzis ca un preot care spovedeşte să trădeze în orice mod un penitent […] oricare ar fi motivul”. Un preot care violează în mod direct sigiliul Spovezii este excomunicat automat şi nu poate fi reprimit în Biserică decât printr-un act venit de la Vatican. Comentariile lui Shatter nu lămuresc dacă proiectul de lege va afecta direct sigiliul Spovezii. Ministerul Justiţiei a declarat că dreptul preoţilor la păstrarea secretului va fi menţinut pentru cauzele civile. Dar de asemenea şi că „gradul în care acest privilegiu poate fi menţinut în cazul infracţiunilor grave nu este clar”.
Asociaţia Preoţilor Catolici din Irlanda, o grupare care s-a evidenţiat prin faptul că pune la îndoială învăţătura Bisericii Catolice, stă de data aceasta alături de Ierarhia catolică, opunându-se oricărei ameninţări la adresa sigiliului Spovezii. „Nu aş fi dispus să rup sigiliul Spovezii pentru nimeni, pentru Alan Shatter în special”, a declarat pr. Sean McDonagh, membru fondator al Asociaţiei. Preotul a mai subliniat că eventuala obligaţie de rupere a sigiliului „nu poate fi de fapt pusă în practică”, datorită anonimităţii majorităţii Spovezilor (făcute în confesional, fără ca preotul să vadă faţa penitentului).
