Legea privind Ziua Tatălui şi Ziua Mamei
10.06.2009, Bucureşti (Catholica) - Senatul României a adoptat marţi, 9 iunie 2009, proiectul de lege pentru instituirea Zilei Tatălui şi a Zilei Mamei, elaborat de Alianţă Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor – T.A.T.A. şi susţinut de grupul parlamentarilor pro-familie (deputaţii Mircia Giurgiu, Liana Dumitrescu, Victor Ponta, Laszlo Borbely, Ludovic Orban, Aledin Amet, Petru Movilă, senatorul Emilian Frâncu). Deşi proiectul T.A.T.A. avea avizul negativ al Guvernului României şi un raport de respingere întocmit de Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, plenul Senatului l-a adoptat cu 89 de voturi pentru, 4 abţineri şi 3 voturi împotriva. O delegaţie a T.A.T.A. formată din copii, părinţi, bunici a asistat la şedinţa Senatului, oferind fiecărui senator o diplomă de onoare cu ocazia acestui eveniment.
Conform iniţiativei legislative, Ziua Tatălui se va sărbători în fiecare an în prima duminică a lunii mai, iar Ziua Mamei va fi serbata în a doua duminică a lunii mai. Autorităţile centrale şi locale vor fi autorizate să organizeze manifestări prilejuite de aceste evenimente. România rămăsese singurul stat din Uniunea Europeană (U.E.) care nu-i onora pe cei doi părinţi în cadrul unor sărbători destinate acestora. Dintre cele 27 de state ale U.E., doar România nu sărbătorea Ziua Tatălui, în timp ce Ziua Mamei era asimilată Zilei Femeii, în lipsa unei sărbători distincte, fiind marcată pe 8 martie. Doar România serba neoficial Ziua Mamei pe 8 martie, în timp ce alte 21 de ţări europene au sărbătoarea în calendar în a doua duminică a lunii mai, aşa cum stabileşte şi legea adoptată de Senat. Înaintea şedinţei de marţi, 9 iunie, a plenului Senatului, lideri ai partidelor şi grupurilor parlamentare au declarat că proiectul de lege privind Ziua Tatălui şi Ziua Mamei se bucura de o susţinere generală, fiind realizat aşadar un firesc consens cu privire la adoptarea unei iniţiative care reprezintă un gest de normalitate în societatea românească şi care nu angajează cheltuieli publice, deoarece duminică este deja zi liberă.
O serie de personalităţi sprijină demersul legislativ, considerând firească instituirea Zilei Mamei şi a Zilei Tatălui, printre aceştia numărându-se doamnele şi domnii, mămicile şi tăticii, fii şi fiicele Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipa, Leonard Doroftei, Iolanda Balaş, Octavian Bellu, Gabriela Szabo, Mihai Covaliu, Catalina Ponor, Marius Urzica, Ivan Patzaichin, Marius Lăcătuş, Emerich Ienei ş.a. Campania de promovare a proiectului de lege pentru instituirea Zilei Mamei şi a Zilei Tatălui are şi două logouri muzicale, reprezentate de şlagărele „Mulţumesc, iubită mamă” şi „Tata”, interpretate de artiştii Mirabela Dauer şi Dan Iliescu (trupa Timpuri noi). Autorii celor două piese muzicale au cedat gratuit drepturile de autor pentru susţinerea campaniei de promovare a iniţiativei legislative. Legea privind instituirea Zilei Tatălui şi a Zilei Mamei are drept obiectiv asigurarea unui echilibru social şi evidenţierea importanţei ambilor părinţi în viaţa de familie şi în societatea românească. Sărbătorirea anuală atât a mamei cât şi a tatălui confirma aşadar perfectă egalitate în drepturi a celor doi părinţi, onorându-le deopotrivă importanţa în universul copilului. Iniţiatorii au reuşit astfel să promoveze familia şi valorile fundamentale ale acesteia, aducând în prim-plan problematică complexă cu care se confruntă părinţii în societatea românească.
Din punct de vedere statistic, din datele deţinute de Alianţă Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor – T.A.T.A., a rezultat că Ziua Mamei este de regulă sărbătorita pe mapamond anual într-a doua duminică a lunii mai. Circa 70 de state ale lumii (cca. 80% din populaţia Globului) au aşadar o dată comună pentru această sărbătoare. Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, ţările baltice, statele din America de Sud, ţările nordice au în comun a doua duminică a lunii mai consacrata drept Ziua Mamei. Pentru că pe plan mondial nu există şi în cazul celebrării Zilei Tatălui o tradiţie la fel de bine conturată în jurul unei date anume, autorii proiectului de lege au considerat că este salutar că aceasta să fie marcată tot în luna mai, în prima duminică, pentru a promova mai uşor ambele sărbători dedicate părinţilor. România este singurul stat european care nu are încă o tradiţie în ceea ce priveşte sărbătorirea Zilei Tatălui.
Sărbătorirea ambilor părinţi va avea un efect pozitiv asupra societăţii romaneşti, subliniind astfel că mama şi tatăl sunt la fel de importanţi în viaţa de familie şi în universul copilului. Într-o societate în care familiile monoparentale sunt tot mai numeroase, stabilirea unor date diferite pentru Ziua Tatălui şi pentru Ziua Mamei este binevenită pentru a întări principiul egalităţii de tratament şi pentru a da posibilitatea copiilor să le petreacă împreună cu fiecare părinte. Onorarea distincta a celor doi părinţi va oferi prilejul evidenţierii importanţei şi rolului fundamental al mamei şi al tatălui în creşterea şi educarea propriilor copii, demonstrând că cei doi părinţi sunt complementari. Instituirea Zilei Mamei şi a Zilei Tatălui reprezintă aşadar un demers firesc, un gest de normalitate în societatea românească, fiind rodul colaborării dintre Asociaţia T.A.T.A. şi parlamentari romani preocupaţi de susţinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului şi de întărirea rolului fiecărui părinte în creşterea şi educarea propriului copil.
Informaţii suplimentare se pot obţine la ţel. 0723.568.280, 0744.148.965, ţel. /fax 021.345.0123, asociatiatata@gmail.com, http://www.t-a-t-a.ro/. Semnează preşedintele T.A.T.A, Bogdan Drăghici.

Nu exista nici o discriminare chiar daca nu este stabilita o zi a tatalui, nici nu este nevoie de aceasta Discriminate in Romania cred ca sunt multe mame si multe femei-ar trebui sa se ia cu totul alte masuri nu sa se stabileasca ziua tatalui , categoric ca sunt importanti ambii parinti dar nu am auzit pana acum sa i se dedice tatalui vreun vers sau vreo oda. EMINESCU spunea „O, mama, dulce mama …„
Ma minunez de ceea ce doamna Luminita mentiona anterior. Stabilirea unei zile a tatalui constituie un pas important in demersurile pe care societatea civila roamneasca continua sa le faca… pentru o societate egala, o societate unde nu doar responsabilitatile se cer a fi impartite ,,pe din doua,, ci si drepturile. Uitam ca mai presus de inegalitatile de gen puternic ancorate in societatea noastra, exista dezradacinari familiale, exista tendinte ,,monoparentale,,. O masura ca aceasta este binevenita pentru cei ce cunosc carentele spatiului domestic, problemele cu care se confrunta modelul familial romanesc si mai ales cei ce militeaza pentru o Romanie a egalitatii depline de sanse intre genuri.
Domnisoara sau doamna Luminita, tu te auzi ce zici? Te contrazici pe tine: „Nu exista nici o discriminare chiar daca nu este stabilita o zi a tatalui”.