Preoţii au o dublă obligaţie legată de sfinţenie
06.06.2012, Iaşi (Catholica) - Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, care în acest an cade pe 15 iunie, a fost aleasă de Papa Ioan Paul al II-lea ca Zi de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor. Congregaţia pentru Cler furnizează anual materiale pentru această zi, în 2012 reunindu-le sub tema „Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: ca voi să fiţi sfinţi” (1Tesaloniceni 4,3). „Deşi adresată tuturor creştinilor”, scria Cardinalul Mauro Piacenza, prefectul Congregaţiei pentru Cler, îndemnul „se referă la preoţi în particular, pentru că noi am acceptat invitaţia de a ne sfinţi pe noi şi a deveni miniştri ai sfinţirii fraţilor noştri”.
Reluând această idee, PS Petru Gherghel subliniază în scrisoarea sa pastorală intitulată „Un dar pentru toţi”: „Preotul are o dublă obligaţie: mai întâi să se sfinţească pe sine şi aşa să-i ajute şi pe alţii să se sfinţească. Într-un context în care pericolele şi răul se năpustesc cu furie asupra tuturor oamenilor, şi mai ales asupra preoţilor, când slăbiciunile omeneşti îi ameninţă şi pe toţi, grija pentru sfinţire trebuie să fie o preocupare şi mai mare, aşa încât, în lumina misterului iubirii şi a crucii, toţi să poată să se păstreze în comuniune cu Acela care este izvorul iubirii şi al sfinţeniei şi astfel să fie pentru ceilalţi un continuu izvor sfinţitor de suflete.” Şi continuă: „Solemnitatea Inimii Preasfinte le oferă tuturor preoţilor, şi nu numai, ocazia unei rugăciuni comune, pentru ca drumul lor de slujire să fie un drum de sfinţenie şi de adevărat apostolat pentru vestirea şi răspândirea cuvântului lui Dumnezeu şi a credinţei. Apelul Bisericii este în acelaşi timp o invitaţie către toţi preoţii şi slujitorii altarelor să exprime regretul lor pentru abuzurile şi scandalurile date, să ceară iertare pentru păcatele proprii ca şi pentru lipsurile şi greşelile celor care au uitat de chemarea lor, care s-au lăsat amăgiţi de slăbiciunile lor şi să nu înceteze să ceară de la Dumnezeu ca, în bunătatea sa, să trezească în inimile tuturor preoţilor o relansare generoasă spre acele idealuri de dăruire fără rezerve, care stau la baza slujirii preoţeşti.”
„Rugăciunea tuturor preoţilor şi a credincioşilor din această lună dedicată Inimii Preasfinte a lui Isus trebuie să fie alimentată şi de invitaţia Bisericii din acest an, de a trece din nou prin poarta credinţei (porta fidei), adică de a trăi cu viu interes angajarea preoţească cu ocazia rememorării momentelor forte ale Bisericii: 50 de ani de la deschiderea Conciliului Ecumenic Vatican II (11 octombrie 1962), 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice (11 octombrie 1992), celebrarea Sinodului Episcopilor din luna octombrie a.c., care ne cheamă la o nouă evanghelizare şi la un nou avânt apostolic.” Episcopul de Iaşi îşi îndeamnă apoi preoţii, „cu grijă frăţească şi părintească, să trăiţi cu mare intensitate ziua de 15 iunie, solemnitatea Inimii lui Isus, înălţând către marele preot rugăciuni pentru sfinţirea proprie şi a celorlalţi confraţi întru preoţie pe drumul lor de consacrare şi de slujire.”
