Ziua de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor la Cluj
16.06.2012, Cluj (Catholica) - Preoţii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla au serbat ziua dedicată, în întreaga Biserică Catolică, sfinţirii preoţilor – vineri, 15 iunie 2012, Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus după calendarul latin. Începutul acestei zile de meditaţie asupra misiunii preoţeşti a fost marcat prin Sfânta Liturghie arhierească celebrată în Capela Sfântul Iosif din Piaţa Cipariu, de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, Mons. Mihai Todea, Vicar general eparhial, părinţii protopopi şi peste 50 de preoţi de pe teritoriul Eparhiei, citim în relatarea de pe BRU.ro. Atât în cadrul celebrării, cât mai ales în momentul imediat următor, constând într-o meditaţie a pr. Cristian Langa, a fost prezentat documentul adresat, în acest an, tuturor preoţilor Bisericii Catolice de către Congregaţia pentru Cler, cu binecuvântarea Papei Benedict al XVI-lea.
Îndemnând preoţii să citească şi să mediteze documentul, PS Florentin a menţionat: „În această scrisoare se recomandă ca ziua dedicată Preasfintei Inimi a lui Isus să fie, în structurile eparhiale şi diecezane ale Bisericii Catolice din întreaga lume, o zi de împreună-celebrare, zi de intensă meditaţie asupra misiunii preoţeşti… Evanghelia din această zi vorbeşte despre vinul nou care trebuie aşezat în burdufuri noi. Care este vinul nou, vinul Legii celei noi? Este Sângele lui Hristos, El este sângele care asigură mântuirea tuturor sufletelor, este vinul pe care, fiecare dintre noi, atunci când îl sorbim, trebuie să îl aşezăm într-un recipient nou, adică într-o inimă reînnoită. Pornind de la aceasta, putem să medităm asupra reînnoirii noastre spirituale. Să avem puterea, care vine din rugăciune şi care ne este dată prin harul hirotonirii, de a ne reînnoi prin rugăciunile pe care le facem zilnic. Pr. prof. dr. Liviu Pandrea sfătuia pe tinerii care, în jurul anului 1990, urmau cursurile Seminarului Teologic din Cluj, că este o datorie a fiecărui preot să facă cel puţin două ore de rugăciune zilnic, două ore în care să fie cuprinsă în mod necesar meditaţia zilnică, lectura Sfintei Scripturi şi direcţiunea spirituală”.
PS Florentin a prezentat şi originea şi importanţa cultului Preasfintei Inimi a lui Isus, care depăşeşte graniţele legate de rit, rostind, în încheiere, îndemnul: „Spre Inima mult-milostivă a lui Isus se îndreaptă rugăciunile noastre astăzi pentru sfinţirea tuturor preoţilor din lume. Vă invit să găsiţi un loc special pentru cultul Preasfintei Inimi a lui Isus în programul vostru spiritual. Este un cult recomandat în Biserica noastră Catolică şi perfect justificat prin dogmele şi revelaţiile Bisericii. Mai mult, învăţaţi-i şi pe credincioşi cultul Preasfintei Inimi a lui Isus şi bogăţia harurilor spirituale pe care le descrie Sfânta Maria-Margareta Alacoque, ce pot fi primite, prin Taina Spovedaniei şi prin participarea la Sfintele Liturghii, în prima vineri din fiecare lună. Am oferit această Sfântă Jertfă Liturgică pentru fiecare dintre dvs., păstorii Eparhiei noastre, ca să fiţi adevăraţi păstori după Inima Preasfântă a lui Isus. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze să puteţi fi modele de lumină!”
După celebrarea liturgică a urmat conferinţa prezentată de pr. Cristian Langa, pe baza documentului Congregaţiei pentru Cler. El a invitat toţi preoţii prezenţi să se roage şi pentru acei preoţi ai Eparhiei care, datorită vârstei înaintate sau din alte binecuvântate motive, nu au putut să fie prezenţi la celebrare. Ca semn al legăturii spirituale puternice dintre păstorii sufleteşti ai diferitelor generaţii, a rostit o frumoasă rugăciune compusă de tatăl său, pr. Tertulian Langa, pe când se afla în închisoare sub regimul comunist, cu gândul la această sărbătoare: „Preablândă Inimă smerită, jertfită zilnic pe Altar, prin Jertfa Ta aduci tot Cerul Iubirii Tale între noi. Revarsă în sărăcia noastră, setoasă după mila Ta, belşugul harurilor sfinte. Şi fă-ne foc din focul Tău. Din inimi fă-ţi chivot smerit, ca să slujim Iubirii Tale, acum şi-n vecii vecilor. Amin”. La finalul prezentării au fost propuse câteva întrebări şi teme, care au pus bazele unui timp individual de reflecţie urmat de o împărtăşire pe grupuri de discuţii. În partea a doua a programului, preoţii s-au deplasat departe de zgomotul oraşului, în parohia Făget, unde, cu sprijinul pr. paroh Remus Tegzeşiu şi al credincioşilor acestei parohii, a fost organizată o agapă fraternă.



