7.000 de spectatori, la primul concert de muzică psaltică din ţara noastră
31.05.2008, Bucureşti (Catholica) - Sala Palatului din Capitală a găzduit vineri, 29 mai, primul concert internaţional de muzică psaltică din ţara noastră, aflăm din ediţia de astăzi a cotidianului Lumina. La eveniment au asistat peste 7.000 de spectatori, sala fiind neîncăpătoare pentru mulţimea venită să asculte frumoasele cântări. Concertul a reunit cunoscute grupuri de muzică psaltică din patru ţări cu tradiţie bizantină. Participanţii la acest concert au fost din Grecia, Serbia, Rusia şi România.
Prezentatorul grupurilor corale, diac. Cristian Todireanu, a introdus în scenă corul bărbătesc de muzică bisericească bizantină al Editurii „Sfântul Munte” din Moscova, condus de Constantin Fotopoulos, care a interpretat piesele „Doamne strigat-am” şi „Să se îndrepteze”, pe glasul al IV-lea de Petru Poloponesiul, primele două stihiri pe glasul al II-lea de la Vecernia de sâmbătă seara, Cântarea I şi a IX-a din Canonul Paştilor pe glasul I, stihira după psalmul 50 la Praznicul Cincizecimii, „Împărate Ceresc”, chinonicul pascal „Trupul lui Hristos” pe glasul I. Ultima piesă a fost Slava la Stihoavna Paştilor, „Ziua Învierii”. După corala din Rusia, pe scenă a intrat doamna Divna Ljuboevic, însoţită de corul „Melodi”, care a dat cel mai frumos recital al serii. Conducătoare a Şcolii de Muzică din Belgrad, absolventă a Colegiului de Muzică din Belgrad şi a Academiei de Muzică din Novisad, Divna a interpretat opt piese, între care un fragment din Doxologia mare, melodie sârbească pe glasul al VI-lea, troparul „Astăzi s-a făcut mântuirea lumii” pe melodie sârbească, „Câţi în Hristos v-aţi botezat” şi „Doamne al puterilor fii cu noi”, pe melodie de la Mănăstirea Valaam .
Din Grecia a participat grupul „Maeştrii Artei Muzicale Psaltice”, condus de dirijorul protopsalt Achilleus Chaldaeaches, care a interpretat irmosul din Canonul Paştilor „Ziua Învierii” de Petru Peloponesiul, urmată de stihira idiomelă „Bucuraţi-vă popoare şi vă veseliţi”, pe glasul al II-lea. Ultima piesă a fost irmosul calofonic „Acum toate s-au umplut de lumină”, pe glasul al V-lea. Tot din Grecia a fost prezentă monahia Mariam Skorda de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Makrimalli din insula Evia. Concertul a fost încheiat de grupul de psalţi al Patriarhiei Române, dirijat de diaconul protopsalt Mihail Bucă.
La sfârşit, Preasfinţitul Ciprian, Episcop-Vicar Patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a mărturisit bucuria pe care a trăit-o la acest concert inedit pentru România, felicitând psalţii celor patru grupuri corale şi pe cei care s-au implicat în organizarea acestui eveniment. „Conştientizarea valorilor creştine pe care le transmite Biserica este necesară, iar aceste valori trebuie asumate şi trăite. Am trăit în această seară clipe de priveghere. Grupurile pe care le-am ascultat, venite de departe, au reuşit să transmită starea de rugăciune pe care o trăim ori de câte ori ascultăm o cântare bisericească. Entuziasmul cu care grupurile psaltice au fost primite de asistenţă arată deschiderea pe care românii o manifestă faţă de muzica autentică, ortodoxă, de calitate”, a spus PS Episcop Ciprian.
Primul concert de muzică psaltică din ţara noastră a fost organizat de Asociaţia Civică a Tinerilor Ortodocşi Români (ACTOR), în colaborare cu Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Concertul, desfăşurat cu binecuvântarea Patriarhului nostru, se înscrie în Campania pentru Moralitate şi Democraţie în România „Gândeşte şi trăieşte frumos”.
