Patriarhul ortodox şi liderul anglican vor participa la aniversarea Conciliului Vatican II
19.09.2012, Vatican (Catholica) - Patriarhul ecumenic ortodox de Constantinopol şi Arhiepiscopul anglican de Canterbury se vor alătura Papei Benedict al XVI-lea la celebrarea a 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II. Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol şi Arhiepiscopul Rowan Williams de Canterbury vor participa la Liturghia pe care Papa Benedict al XVI-lea o va celebra în Vatican pentru a marca aniversarea datei de 11 octombrie 1962, deschiderea Conciliului, au declarat oficiali ai Vaticanului. Reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi ai Comuniunii Anglicane au fost observatori la Conciliul din 1962-1965, care a promovat oficial implicarea catolică în mişcarea ecumenică.
În cadrul celebrării din luna ianuarie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că Conciliul Vatican II a aşezat căutarea unităţii creştinilor „în centrul vieţii şi acţiunii Bisericii”, deoarece a fost dorinţa lui Cristos ca discipolii Săi să fie uniţi. În plus, a spus Papa, „lipsa de unitate între creştini împiedică o proclamare mai eficace a lui Cristos, deoarece pune în pericol credibilitatea noastră… Cum putem da o mărturie convingătoare dacă suntem divizaţi?” Cooperarea ecumenică în proclamarea mesajului creştin va constitui foarte probabil o temă cheie a Sinodului Episcopilor pe tema noii evanghelizări, din perioada 7-28 octombrie 2012.
