Evanghelizarea nu este lucrarea specialiştilor ci a întregii Biserici
22.09.2012, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a invitat un grup de Episcopi nou consacraţi să prezinte cu curaj tuturor Evanghelia, pentru ca să îl întâlnească pe Cristos şi credinţa să devină mai puternică în lume. În conformitate cu porunca dată de Isus Apostolilor, Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut Episcopilor „să îi invite cu curaj pe oamenii din orice stare de viaţă la o întâlnire cu Cristos şi la a face mai puternică credinţa”. „Evanghelizarea nu este lucrarea unor specialişti, ci a întregului Popor al lui Dumnezeu, sub călăuzirea Păstorilor”. Papa a adresat aceste cuvinte, în dimineaţa zilei de 20 septembrie 2012, participanţilor la o conferinţă organizată de Congregaţia Vaticanului pentru Episcopi. În fiecare an, noii Episcopi care au fost numiţi în ultimele 12 luni fac un pelerinaj la Roma şi participă la o conferinţă despre noul lor rol ca păstori.
Pelerinajul este destinat să îi ajute să experimenteze „comunicarea şi comuniunea” cu fraţii lor în episcopat şi să întărească legăturile lor cu Pontiful Roman. Papa Benedict al XVI-lea s-a concentrat, în mare parte a discursului său, pe noua evanghelizare. La început a făcut referire la apropiatul An al Credinţei şi la Sinodul General al Episcopilor pe tema noii evanghelizări, precum şi la aniversarea a 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II. Aceste evenimente constituie pentru Episcopi oportunităţi de a-şi întări credinţa pentru care ei sunt „învăţători şi vestitori”. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre Conciliul Vatican II ca fiind tocmai începutul noii evanghelizări, care urmăreşte să reintroducă credinţa în ţările şi societăţile istoric creştine.
Sfântul Părinte a citat cuvintele Fericitului Papă Ioan al XXIII-lea de la deschiderea Conciliului: „este necesar ca această doctrină sigură şi neschimbabilă, ce trebuie să fie respectată cu fidelitate, să fie aprofundată şi prezentată într-un mod care să vină în întâmpinarea nevoilor timpului nostru”. În timp ce Episcopii sunt păstori şi conducători în Diecezele lor, a spus Papa Benedict al XVI-lea, toţi credincioşii lor sunt chemaţi să evanghelizeze. „Fiecare credincios, în şi cu comunitatea eclesială, trebuie să se simtă responsabil de vestirea şi mărturisirea Evangheliei”. Episcopii au fost invitaţi să îşi formeze credincioşii în doctrină, spiritualitate şi sfinţenie, pentru ca atunci când evanghelizează, „mărturia lor să fie mai credibilă”. Papa i-a mai îndemnat pe Episcopi să fie atenţi la cei care nu au încă credinţa, fiind gata să dea socoteală de speranţa lor înaintea celor care „sunt în căutarea credinţei sau a sensului ultim al vieţii”.
Pontiful a subliniat de asemenea importanţa adaptării cuvenite a credinţei la fiecare cultură pe care o întâlneşte, pentru ca să fie explicată într-un mod „sistematic şi organic” şi să răspundă la întrebările puse de „lumea noastră globalizată şi tehnologizată”. Cu privire la preoţii lor, Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe Episcopi să acţioneze faţă de ei ca taţi iubitori, sprijinindu-i, încurajându-i şi iertându-i. Le-a reamintit Episcopilor că trebuie de asemenea să aibă grijă în mod particular de săraci şi suferinzi, şi că trebuie să fie în primul rând slujitori ai lui Dumnezeu. „Episcopul, primul martor al credinţei, însoţeşte drumul credincioşilor oferind exemplul unei vieţi trăite cu încredere în Dumnezeu. De aceea, pentru a fi un învăţător cu autoritate şi un vestitor al credinţei, trebuie să trăiască în prezenţa Domnului, ca om al lui Dumnezeu”.

1 răspuns
[…] Evanghelizarea nu este lucrarea specialiştilor ci a întregii Biserici Papa Benedict al XVI-lea a invitat un grup de Episcopi nou consacraţi să prezinte cu curaj tuturor Evanghelia, pentru ca să îl întâlnească pe Cristos şi credinţa să devină mai puternică în lume. (Catholica) […]