În Anul Credinţei, „Teme de credinţă. Lectio divina”
18.10.2012, Iaşi (Catholica) - La Editura Presa Bună a Diecezei de Iaşi a apărut cartea „Teme de credinţă. Lectio divina”, avându-i coordonatori pe pr. Iulian Faraoanu, pr. Alois Bulai şi pe pr. Tarciziu Hristofor Şerban. Oficiul pentru Pastoraţie Biblică al Diecezei de Iaşi propune acest material cu texte din Sfânta Scriptură care au drept tematică credinţa. Viaţa creştină trebuie să îşi aibă punctul de plecare în cuvântul lui Dumnezeu. Fragmentele biblice sunt prezentate urmând schema clasică a metodei tradiţionale lectio divina: lectio, meditatio, oratio, contemplatio.
În introducerea cărţii, pr. Iulian motivează necesitatea acestui material deoarece Anul Credinţei proclamat de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea este un timp privilegiat pentru meditarea şi aprofundarea marelui dar al credinţei. În prima parte a cărţii este prezentată importanţa şi actualitatea meditării cuvântului lui Dumnezeu, precum şi paşii ce trebuie parcurşi în lectio divina. Cardinalul Carlo Maria Martini, un cunoscut maestru al lectio divina, scria: „Lectio divina nu este nicidecum o practică rezervată unor credincioşi foarte activi sau vreunui grup de specialişti în arta rugăciunii. Mai degrabă ea este o realitate fără de care noi nu am fi creştini într-o lume secularizată. Lumea de astăzi cere personalităţi contemplative, atente, critice, curajoase”.
Tema tratată în partea a II-a este „credinţa în Sfânta Scriptură”. De menţionat faptul că autorii au ales diferite texte din Biblie, prezentând diferite modele de meditare a cuvântului Scripturii. De asemenea, se precizează că aceste teme sunt prezentate sub formă de schiţă, ele neavând pretenţia de a fi exhaustive. Rămâne ca aceia care le folosesc să le completeze cu alte elemente specifice timpului, locului şi sensibilităţii destinatarilor. Cartea vine ca un răspuns din partea Bisericii care vrea să ofere omului contemporan apa vieţii, acea apă care astâmpără orice sete a omului. Biserica recomandă cu căldură meditarea cuvântului lui Dumnezeu, nu numai în Biserici, ci şi în familii. Familia creştină trebuie să transmită valorile creştine şi să îl întipărească în conştiinţa copiilor şi a tinerilor pe Isus Cristos, Cuvântul Tatălui. (după prezentarea semnată de Cosmin Croitoru pe Ercis.ro)

