Colocviu internaţional „Familia în viaţa Bisericii” la Cluj-Napoca
05.11.2012, Cluj (Catholica) - Facultatea de Teologie Greco-Catolică (UBB Cluj) organizează în perioada 8-11 noiembrie 2012, Colocviul internaţional „Familia în viaţa Bisericii”. Organizatorii îşi propun ca această manifestare să fie un prilej de reflecţie la nivel academic asupra vocaţiei familiei şi locului ei în Biserică şi lume, dar totodată unul de formare continuă pentru persoanele implicate în pastoraţia familiei şi familii ca atare, citim pe BRU.ro.
Ca în orice manifestare ştiinţifică organizată în mediul universitar, programul presupune o serie de conferinţe (douăsprezece la număr), organizate pe trei secţiuni: una cu caracter mai degrabă introductiv, o a doua centrată mai specific pe tema educaţiei şi o a treia atingând mai cu seamă aspecte pastorale. Conferinţele vor avea loc joi, 8 noiembrie, între orele 15.30-19.00, respectiv în zilele de 9-10 noiembrie între orele 16.00-19.00 în sala Ferdinand a Facult. de Istorie şi Filozofie (str. Napoca, nr. 11), duminică având loc ultimul atelier la Centrul Manresa.
Tematica propusă, se spune în comunicat, este generoasă şi atractivă. Ea priveşte: a) sensul şi semnificaţia iubirii, căsătoriei şi familiei; b) provocările actuale în sfera educaţiei (de la aspecte psihologice, la influenţa noilor tehnologii) respectiv în cea a transmiterii învăţăturii Bisericii însăşi în domeniul matrimonial; c) dificultăţile în domeniul pastoraţiei familiei, dar şi chemarea comunităţii ecleziale la a susţine familia în condiţiile socio-economice actuale. Conferinţele vor fi susţinute de o serie de personalităţi din domeniul teologic, dar şi al ştiinţelor educaţiei, economiei politice, asistenţei sociale, în multe cazuri dascăli la prestigioase universităţi din Italia sau din România.
Printre vorbitori: pr. Antonio Maria Sicari OCD (fondator al Mişcării ecleziale carmelitane şi consultor al Congregaţiei pentru cler; membru al redacţiei Communio; autor a numeroase lucrări de spiritualitate, dar şi despre căsătorie şi familie); sr. Caterina Cangia OSDB (profesor la Universitatea pontificală saleziană şi LUMSA – Roma; autoare a numeroase lucrări de didactică şi pedagogie, colaboratoare la o serie de reviste în aceleaşi domenii şi, mai cu seamă, o pasionată exploratoare a noilor tehnologii pentru procesul de predare-învăţare); Leonardo Becchetti (profesor de economie politică la Universitatea Tor Vergata din Roma); Antonio Bellingreri (profesor de pedagogie generală şi socială la Universitatea Palermo); pr. Jose Noriega (profesor de teologie morală specială şi vice-rector la Instititutul pontifical Ioan Paul al II-lea din Roma).
Pornind însă de la convingerea că nu există reflecţie teologică fără aplicaţii pastorale, formula colocviului internaţional „Familia în viaţa Bisericii” nu se opreşte la aceste conferinţe, ci creează un context de dialog între cei care le susţin şi o serie de persoane implicate în pastoraţia familiei, dar şi în domeniul social-caritabil, socio-educativ ori media, în cadrul unor ateliere de lucru. Aici urmează a se dezbate şi aprofunda în grup restrâns problemele puse în discuţie în cadrul conferinţelor, dar şi o serie de alte provocări cu care se confruntă participanţii la aceste întâlniri de lucru în munca lor: a) importanţa pregătirii pentru căsătorie, valoarea trupului şi a sexualităţii, „alergia” la căsătorie în noul cadru cultural, simpla cerere formalistă a sacramentului, insuficienta înţelegere a angajamentului căsătoriei – în cadrul unui prim atelier pe care l-am intitulat tocmai „Căsătoria în umbre şi lumini”; b) educaţia azi, provocările şi oportunităţile în domeniul educativ, morala conjugală azi – în cadrul atelierului denumit „Riscul eductiv”; c) dificultăţi ale familiei azi, oportunităţi de susţinere a familiei în cadrul comunităţii bisericeşti, exemple de bune practici şi posibile iniţiative în domeniul social – pentru un ultim atelier sub titlul „Familia în inima Bisericii”.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea (Roma), sub patronajul Episcopiei Române Unite de Cluj-Gherla.

