Papa despre cooperarea dintre ştiinţă şi credinţă
09.11.2012, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea, adresându-se ieri dimineaţă Academiei Pontificale de Ştiinţe, a vorbit despre necesitatea cooperării dintre ştiinţă şi credinţă pentru pacea mondială şi pentru destinul omului. „Sunt convins de necesitatea urgentă a continuării dialogului şi a cooperării dintre lumea ştiinţei şi cea a credinţei în construirea unei culturi a respectului pentru om, pentru demnitatea umană şi pentru libertate, pentru viitorul familiei noastre umane şi pentru dezvoltarea sustenabilă şi pe termen lung a planetei noastre”, a spus Sfântul Părinte în discursul ţinut la 8 noiembrie, în Aula Clementină.
„Fără această necesară interacţiune, marile întrebări ale omenirii părăsesc domeniul raţiunii şi adevărului, şi sunt abandonate în iraţional, mit sau indiferenţă, cu daune mari pentru omenire în sine, pentru pacea în lume şi destinul nostru final”, le-a mai spus Papa participanţilor. Aceştia au asistat între 5 şi 7 noiembrie la Adunarea Plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe, ce a avut ca temă „Complexitatea şi analogia în ştiinţă: aspecte teoretice, metodologice şi epistemologice”. Aproximativ 70 de oameni de ştiinţă, filosofi şi teologi – majoritatea dintre ei membri ai Academiei – au participat la Adunarea Plenară, iar mulţi se vor alătura grupului de lucru din perioada 8-10 noiembrie pe tema „Neuroştiinţa si persoana umană: noi perspective despre activităţile umane”.
Papa Benedict al XVI-lea a declarat ca subiectele privind complexitatea şi analogia în ştiinţă indică spre „o nouă viziune a unităţii ştiinţelor”. Darul raţiunii permite omului „să extindă în mod constant cunoştinţele sale despre adevăr şi despre ordine cu înţelepciune, pentru binele personal şi al mediului său”. „O abordare interdisciplinară a complexităţii arată de asemenea că ştiinţele nu sunt lumi intelectuale deconectate una de alta şi de realitate”, a spus Pontiful, „ci mai degrabă că sunt interconectate şi îndreptate spre studiul naturii ca o realitate unificată, inteligibilă şi armonioasă în complexitatea ei evidentă”.
Acest lucru arată, la rândul lui, complementaritatea studiului ştiinţific cu filosofia şi teologia din tradiţia creştină. Ideea de „fiinţă participativă” din gândirea creştină este un „punct comun fructuos” privitor la complexitatea şi analogia din ştiinţă. Fiinţa participativă susţine că „fiecare creatură individuală, posedând propria perfecţiune, împărtăşeşte natura specifică, şi aceasta în cadrul unei ordini cosmice care îşi are originea în Cuvântul creator al lui Dumnezeu. Tocmai această organizare ‘logică’ şi ‘analogică’ a naturii încurajează cercetarea ştiinţifică şi atrage mintea umană la descoperirea co-participării orizontale dintre fiinţe şi a participării transcendentale prin Fiinţa Primă.”
Adunarea Plenară a examinat înţelegerea naturii dintr-o varietate de perspective, variind de la fizică şi matematică la ştiinţele mediului, de la liberul arbitru şi neuroştiinţe la originile minţii umane. Papa Benedict şi-a concluzionat discursul mulţumind Academiei Pontificale de Ştiinţe pentru eforturile ei pentru consolidarea relaţiei dintre raţiune şi credinţă, şi le-a atras atenţia asupra Anului Credinţei.
