Tratat despre adevărata evlavie către Sfânta Fecioară Maria
15.11.2012, Iaşi (Catholica) - Editura Sapientia din Iaşi anunţă apariţia cărţii „Tratat despre adevărata evlavie către Sfânta Fecioară Maria”, scrisă de Sfântul Ludovic Maria Grignion de Montfort şi tradusă din limba franceză de Andrei Adam Motyka. Cartea apare în colecţia „Maeştrii ai spiritualităţii”, formatul 14×20, are 194 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 15 lei. Redăm prezentarea semnată de Laurenţiu Turbuc pe ITRC.ro.
În toamna anului 1978, în momentul în care Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea urca pe tronul pontifical al Bisericii Universale, aducea cu sine un nou suflu de pietate mariană, luându-şi ca deviză cuvintele „Totus Tuus”, adică „Cu totul al tău”, cuvinte pe care Sfântul Ludovic Maria Grignion de Montfort le pune în capul consacrării sale de slujitor al Mariei. Devoţiunea către Preasfânta Fecioară Maria a înflorit întotdeauna în istoria creştinătăţii, dar pare să fie o caracteristică deosebită a timpurilor noastre, devoţiune pe care Biserica nu numai că o afirmă, ci o şi încurajează cu multă insistenţă.
Sfântul Ludovic Maria Grignion de Montfort s-a născut în nordul Franţei în anul 1673, dedicându-şi întreaga viaţă predicării evangheliei, dovedind, totodată, o profundă evlavie către Maica Domnului. Ca o manifestare a iubirii sale faţă de Maria scrie şi această operă, descoperită în anul 1842 de un preot din Societatea Mariei printre unele cărţi vechi, care, din cauza tulburărilor Revoluţiei, a fost ascunsă. Astăzi, această carte, intitulată „Tratat despre adevărata evlavie către Sfânta Fecioară Maria” a devenit o lucrare clasică a devoţiunii către Preasfânta Fecioară. Tradusă până acum în cel puţin 40 de limbi, răspândită prin numeroase ediţii, a cucerit toată lumea catolică, realizându-se în acest mod marele vis al autorului, acela de a o face cunoscută pe Maria şi de a inspira întregului pământ o deosebită evlavie faţă ea.
Cartea, în puţine cuvinte (având doar opt capitole), dar foarte clare, prezintă necesitatea devoţiunii către Maica Domnului, surprinzând, încă de la început, importanţa crucială a Mariei în desăvârşirea planului lui Dumnezeu cu privire la oameni (cap. I). În continuare, sfântul, după ce a prezentat unele adevăruri fundamentale ale evlaviei către Maria (cap. II), arată în ce constă această devoţiune (cap. III). Însă, cea mai mare parte a lucrării (cap IV-VIII) autorul o consacră prezentării adevăratei devoţiuni, arătând motivele, efectele şi practicile proprii acesteia. Cartea se încheie cu un supliment în care este expusă forma de aplicare a acestei devoţiuni.
Cu siguranţă, lucrarea Sfântului Ludovic Maria Grignion de Montfort merită pe deplin denumirea care i-a fost acordată de-a lungul timpului, aceea de „Suma mariană”. Recomandăm cu căldură admirabilul „Tratat despre adevărata evlavie către Sfânta Fecioară” tuturor celor care, având o devoţiune specială faţă de Maria, vor, asemenea Sfântului Grignion de Montfort, să o transmită şi altora, dar şi celor care vor să afle un adevărat slujitor al Mariei în persoana acestui sfânt.

