Predica trebuie să fie legată de viaţa celui ce o ascultă

14.11.2012, Baltimore (Catholica) - Episcopii catolici americani consideră că „predica urmăreşte să stabilească un ‘dialog’ între textul biblic şi viaţa creştină a celui ce o ascultă”. Afirmaţia apare în cel mai recent document aprobat în numele USCCB (Conferinţa Episcopilor Americani), intitulat „Predicarea misterului credinţei: predica de duminică”.

„Predicatorii trebuie să fie conştienţi, într-un mod potrivit, de ceea ce văd oamenii la televizor, de ce muzică ascultă, de siturile pe care le găsesc pasionante, de filmele care le plac”, se spune în text. „Referinţele la expresiile culturale cotidiene – care uneori pot să fie surprinzător de pline de motive religioase – pot să fie un mod eficient de a stârni interesul celor care sunt la marginea credinţei.” Intenţia scrierii unui nou document a apărut prima oară acum şase ani, când se împlineau 25 de ani de la ultimul document despre predicare: „Împlinirea ascultării voastre”. Munca de schiţare a actualului text a durat un an şi jumătate, începând în primăvara lui 2011, când Episcopii, reuniţi la Bellevue, lângă Seattle, au aprobat ideea. Un impuls pentru redactarea lui a dat şi exortaţia apostolică „Verbum Domini” (Cuvântul Domnului), apărut acum doi ani.

„Mulţi catolici, dintr-o varietate de motive, par fie indiferenţi faţă de Biserică şi de învăţătura ei, fie ridicaţi împotriva lor. Ştim că contextul social general din SUA pune un accent special pe individ şi pe opţiunile individuale, ce adesea eclipsează perceperea dimensiunii comunitare sau a binelui comun care este esenţial vieţii creştine”, se spune în document. „Din păcate trebuie să recunoaştem că criza abuzurilor sexuale a rănit Biserica, şi că acest scandal i-a făcut pe unii catolici să părăsească Biserica.” Se mai spune: „Predicatorul de astăzi trebuie să conştientizeze că se adresează unei adunări care este mai diversă cultural decât înainte, care este profund afectată de contextul secular în care se află şi, în multe cazuri, insuficient catehizată.”

„Aproape fiecare predică spusă în timpul Liturghiei trebuie să facă o oarecare legătură între scripturile ascultate şi Euharistia ce urmează să fie celebrată.” Înainte să predice, „predicatorul trebuie să stea o vreme şi să reflecteze la provocările ridicate de textul biblic, căutând modurile prin care l-ar putea conecta la experienţa de zi cu zi şi calea prin care l-ar putea proclama adunării credincioşilor. Vine apoi procesul schiţării predicii, cu mare atenţie, găsind cuvintele cele mai bune, exemplele mişcătoare şi metaforele potrivite, care vor aduce ascultătorului frumuseţea şi adevărul Scripturii – iar apoi revizuirea textului predicii până când este gata. Predicatorii buni obişnuiesc să îşi citească din timp predicile, să audă cum sună cu voce tare şi caută să le spună cu pasiune şi cu tărie.”

Tot în documentul despre „Predicarea misterului credinţei” citim: „Scopul ultim al proclamării Evangheliei este de a-i conduce pe oameni la o relaţie intimă de iubire cu Domnul, o relaţie ce formează caracterul şi conduce la trăirea propriei credinţe. […] O predică eficientă va arăta credincioşilor cât de mult sunt iubiţi de Fiul lui Dumnezeu, care şi-a asumat natura omenească.”