Episcopii americani aprobă primul document despre predicare după 30 de ani
14.11.2012, Baltimore (Catholica) - Ieri, 13 noiembrie, în a doua zi a adunării lor naţionale în Baltimore, Episcopii americani au aprobat un nou document despre predici. Documentul „Predicarea misterului credinţei: predica de duminică”, primul pe această temă după 30 de ani, îi încurajează pe predicatori să lege predica de duminică de vieţile de zi cu zi ale oamenilor. Votul a fost de 227 pentru, 11 împotrivă şi 4 abţineri. Pentru aprobare era nevoie de susţinerea a două-treimi dintre membrii Conferinţei Episcopale Americane (USCCB), adică de 182 de voturi.
Documentul a fost pregătit de Comitetul pentru Cler, Viaţă Consacrată şi Vocaţii al USCCB, condus de Arhiepiscopul Robert J. Carlson de St. Louis, fiind revăzut apoi de alte opt comitete. În timpul discuţiilor de ieri asupra documentului, Episcopii au acceptat o cerere a Episcopului Ricardo Ramirez de Las Cruces, N.M., de a se include un îndemn pentru catolici să facă efortul de a asculta predicile preoţilor străini, a căror limbă primară nu este engleza sau spaniola. Predica acestor preoţi „ar putea să cuprindă accente puternice, pe care adunarea să nu le prea înţeleagă”, a spus Episcopul Ramirez. „Avem mulţi preoţi străini care vin să activeze în Diecezele noastre. Chiar dacă cere un efort suplimentar să înţelegem ceea ce spun, ei au înţelepciunea lor. Sunt inspiraţi de Duhul Sfânt. […] Oamenii trebuie să facă un efort în plus pentru a-i înţelege.”
Documentul „Predicarea misterului credinţei” a avut nevoie de o anulare a regulilor uzuale despre textele emise în numele USCCB, dat fiind că Episcopii nu l-au primit cu 30 de zile înainte de dezbatere. La prezentarea lui, de luni, Arhiepiscopul Carlson a subliniat că documentul pastoral doreşte să pună ministerul predicării pe o puternică temelie teologică. Predicarea trebuie să fie făcută „mai eficient în contextul noii evanghelizări. Oamenii noştri doresc predici mai bune, predici care să îi ajute să îşi redescopere credinţa.” El a spus că în elaborarea textului i-a implicat şi pe credincioşi, pe care i-a consultat în mai multe rânduri despre predicile ascultate la Liturghie.
