A XXXV-a adunare Generală a Conferinţei Superiorilor Majori (comunicat)
23.11.2012, Traian (Catholica) - Adunarea Generală a avut două sesiuni de lucrări: prima parte a cuprins Simpozionul, iar a doua parte privitor la organizarea şi dezvoltarea Conferinţei. La final s-a adoptat mesajul final al Simpozionului de formare permanentă al CSMR, pe care îl redăm în continuare.
Reprezentanţii Ordinelor şi Congregaţiilor masculine de viaţă consacrată prezente în România s-au întrunit la Casa de reculegere a Misionarilor Verbiţi din Traian (NT) între 21 şi 23 noiembrie 2012, în cadrul unui Simpozion de formare permanentă pe tema: Comunităţile persoanelor consacrate, fraternităţi evanghelizatoare. La deschiderea oficială a Simpozionului, Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, a amintit importanţa vieţii consacrate în contextul noii evanghelizări, aşa cum s-a subliniat la recentul Sinod al Episcopilor pe această temă.
Impulsul dezbaterilor a fost oferit de conferinţa ţinută de părintele Ioan Horvat OFMConv. În intervenţia sa, a abordat patru aspecte principale ale vieţii consacrate din perspectiva evanghelizării: viaţa consacrată raportată la idealul ei; mărturia fraternităţii; noua evanghelizare şi viaţa consacrată; credinţa între nostalgie şi misiune. Ideile prezentate au fost dezbătute în grupuri, pe baza unor întrebări prealabile despre aportul comunităţilor noastre la noua evanghelizare şi despre apropierea de cei aflaţi departe de Biserică şi de credinţă.
Din răspunsurile aduse la aceste întrebări, precum şi din dezbaterile aferente, s-au desprins următoarele concluzii, pe care le redăm sintetic în continuare. În primul rând s-a scos în evidenţă exigenţa sfinţeniei, înţeleasă ca o trăire autentică a fiecărei persoane consacrate în Cristos. Aceasta înseamnă parcurgerea unui drum jalonat de cinci etape: mistica în sens de uniune personală cu Cristos; evanghelizarea ca şi transmitere a acestei experienţe; fraternitatea ca loc de împărtăşire şi stil de viaţă alternativă la individualismul dominant de azi; semn profetic pentru timpurile noastre; slujirea lumii în mijlocul căreia trăim.
Viaţa comunitară, formă eclezială de trecere de la „eu” la „noi”, se întemeiază în comuniunea Sfintei Treimi, constituie premisa maturizării integrale a persoanei consacrate prin exerciţiul dialogului şi al reconcilierii. Prin toate acestea, fraternitatea însăşi se transformă într-un semn evanghelizator, întrucât grija pentru comunitate devine primul apostolat şi nu doar o pregătire a sa. Numai astfel activităţile noastre apostolice pot fi cu adevărat comunitare, credibile şi durabile.
Referitor la evoluţia apostolatului din ultimii douăzeci de ani în România, constatăm necesitatea trecerii de la o primă fază, caracterizată în principal prin întâmpinarea nevoilor urgente în domeniile social şi liturgic, la o etapă pastorală mai amplă, în care se cere o conştientizare a nevoilor spirituale, precum şi o interiorizare a identităţii noastre creştine. În acelaşi timp, descoperim, atât în comunităţile noastre, cât şi în regiunile unde ne aflăm, cum coexistă oameni de origini, limbi şi culturi diferite. Această realitate multiformă din punct de vedere social, etnic şi religios, constituie deopotrivă o bogăţie şi o provocare la o educaţie mereu de reînnoit.
Timpurile noastre cer o fidelitate creatoare în demersul apostolic, pentru a manifesta cu îndrăzneală ceea ce suntem şi a ne deschide mai mult către laici, care nu sunt doar beneficiarii noştri, ci mai ales coresponsabili la unica misiune evanghelizatoare. Încheiem cu îndemnul sfântului apostol Petru: „Sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună-cuviinţă” (1Pt 3,15-16). (Secretar CSMR, p. Tiberio Scorrano O.Carm., secretariat@csmr.ro, 0234206085)



