Papa s-a adresat Colegiului catolic englez din Roma
03.12.2012, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat în această dimineaţă membrilor Seminarului catolic dedicat formării preoţilor din Anglia şi Ţara Galilor. Colegiul, care aniversează 650 de ani de existenţă, îşi are originea într-un spital care îi primea pe pelerinii britanici ce veneau cu secole în urmă în Roma. După salutul Cardinalului Cormac Murphy O’Connor, fost rector al Colegiului, Sfântul Părinte a subliniat „lunga tradiţie a zelului pentru credinţă şi fidelitate faţă de Sfântul Scaun” al comunităţii engleze.
A amintit că un predecesor al său, Papa Grigore cel Mare, l-a trimis pe Sf. Augustin de Canterbury „să planteze seminţele credinţei creştine în pământul anglo-saxon. Roadele acelei opere misionare sunt vizibile în istoria de şase sute cincizeci de ani de credinţă şi de martiriu.” Adresându-se seminariştilor, Pontiful a spus: „şi voi […] sunteţi oamenii lui Dumnezeu, aleşi pentru răspândirea Evangheliei astăzi, în Anglia şi Ţara Galilor, în Canada, în Scandinavia… Prima voastră sarcină este deci să îl cunoaşteţi personal pe Cristos, iar timpul pe care îl petreceţi în seminar oferă o ocazie privilegiată în acest sens. Învăţaţi să vă rugaţi zilnic, în special în prezenţa Preasfântului Sacrament, ascultând atenţi cuvântul lui Dumnezeu şi lăsând inima să vorbească inimii, după cum spunea Fericitul John Henry Newman. […] Permiteţi fascinaţiei persoanei Sale să vă cuprindă imaginaţia şi să vă încălzească inima. V-a ales să fiţi prietenii Săi, nu slujitorii Săi, şi El vă invită să fiţi părtaşi lucrării Sale preoţeşti de a aduce mântuire lumii.”
„Aţi auzit vorbindu-se mult despre noua evanghelizare, despre proclamarea lui Cristos în acele părţi ale lumii unde Evanghelia a fost deja predicată, dar unde credinţa s-a răcit, mai mult sau mai puţin, având acum nevoie să fie reaprinsă. […] Focul în Sfânta Scriptură serveşte frecvent ca indicator al prezenţei divine. […] Aşa după cum un foc mic poate aprinde în flăcări o pădure întreagă, la fel mărturia fidelă a câtorva poate să elibereze puterea purificatoare şi transformatoare a iubirii lui Dumnezeu, care să se răspândească asemenea focului într-o comunitate sau naţiune.” Papa Benedict a încheiat amintind de vizita pe care a făcut-o în Marea Britanie în 2010. A spus: „Am văzut eu însumi că acolo există între oameni o mare foame spirituală. Duceţi-le hrana adevărată ce vine din cunoaşterea, iubirea şi slujirea lui Cristos. Vestiţi-le adevărul Evangheliei cu iubire. Oferiţi-le apa vie a credinţei creştine şi indicaţi-le pâinea vieţii, pentru ca foamea şi setea lor să fie satisfăcută. Mai presus de toate lăsaţi lumina lui Cristos să strălucească prin vieţile voastre sfinte, mergând pe urmele multor sfinţi ai Angliei şi Ţării Galilor, a bărbaţilor şi femeilor care au dat mărturie despre iubirea lui Dumnezeu, chiar şi cu preţul vieţii.”
