Papa a acceptat demisia Cardinalului scoţian O`Brien
26.02.2013, Vatican (Catholica) - Conform unui comunicat al biroului de presă al Sfântului Scaun, Sfântul Părinte a acceptat demisia Cardinalului Keith Michael Patrick O`Brien, Arhiepiscop de Saint Andrews şi Edinburgh, în conformitate cu canonul 401, paragraful 1, care cere prelaţilor să îşi înainteze demisia la atingerea vârstei de 75 de ani. Recent au apărut acuzaţii de comportament necorespunzător împotriva Arhiepiscopului Scoţiei, acesta negându-le.
Vorbind cu jurnaliştii despre speculaţiile privind retragerea prelatului, pr. Federico Lombardi, directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, a afirmat că demisia Cardinalului O`Brien a fost acceptată nunc pro tunc (adică efectivă de la o dată ulterioară) în noiembrie anul trecut, înaintea împlinirii vârstei de 75 de ani. Anunţul de ieri, a continuat preotul iezuit, confirmă doar că demisia Cardinalului intră acum în vigoare, cu acceptul Sfântului Părinte. La rândul său, Cardinalul O’Brien a declarat că Sfântul Părinte va numi un Administrator Apostolic pentru Arhidieceză, până la numirea unui succesor. A mai spus şi că preţuieşte „ocazia de a-i sluji pe oamenii din Scoţia şi de peste mări, în diferite moduri, de când am devenit preot”.
Privind înapoi, a spus Cardinalul, „pentru orice lucru bun l-am făcut, îi mulţumesc lui Dumnezeu; pentru orice eşec, îmi cer iertare celor pe care i-am ofensat.” I-a mulţumim apoi Sfântului Părinte pentru grija arătată pentru el şi pentru scoţieni, dorindu-i Sfântului Părinte ani lungi şi fericiţi în noua sa postură. Şi date fiind acuzele asupra sa, apărute în presă în ultima vreme, Arhiepiscopul emerit de Saint Andrews şi Edinburgh a decis să nu participe la Conclav, pentru ca să nu distragă atenţia de la importantul procesul de alegere a Succesorului Papei Benedict al XVI-lea.
„Cer lui Dumnezeu binecuvântare pentru fraţii mei Cardinali care în curând se vor reuni la Roma să aleagă Succesorul”, a spus Cardinalul O’Brien. „Nu mă voi alătura în persoană Conclavului. Nu doresc ca atenţia media în Roma să cadă asupra mea, ci asupra Papei Benedict al XVI-lea şi a Succesorului său. Însă mă voi ruga pentru ei, pentru ca, luminaţi de Duhul Sfânt, să facă alegerea corectă pentru binele Bisericii.” Cardinalul a încheiat exprimându-şi recunoştinţa pentru anii de slujire şi invocând binecuvântarea lui Dumnezeu „asupra tuturor oamenilor din Scoţia, în special asupra celor pe care am avut privilegiul să îi slujesc în Arhidieceza de Saint Andrews şi Edinburgh”.
