Pelerinajul moaştelor Sfinţilor Apostoli în Eparhia de Cluj-Gherla
13.03.2013, Cluj (Catholica) - Pe lângă însemnele de Cardinal primite din mâna Papei Benedict al XVI-lea, în Consistoriul din 18 februarie 2012, la Roma, Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, a primit încă un dar: o urnă conţinând relicve ale Sfinţilor Apostoli. Deschiderea Anului Credinţei, în luna octombrie 2012, a fost momentul expunerii acestei urne în Catedrala Preasfânta Treime din Blaj, de unde, după o săptămână, cu binecuvântarea Preafericirii Sale, a început un pelerinaj al moaştelor în toate Eparhiile Bisericii Greco-Catolice, pentru întărirea credinţei, după modelul Apostolilor lui Cristos, aflăm de pe BRU.ro.
Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a îndemnat preoţii şi credincioşii să participe la celebrările organizate în cadrul pelerinajului moaştelor în Eparhia pe care o păstoreşte, cu atât mai mult cu cât „sosirea moaştelor Sfinţilor Apostoli în Eparhia de Cluj-Gherla coincide cu începutul unui nou pontificat, prin alegerea urmaşului Sfântului Apostol Petru în Scaunul Romei – un motiv de bucurie şi totodată de înnoită rugăciune la intrarea într-o nouă primăvară, nou început de drum pentru Biserica Catolică”. Relicvele Sfinţilor Apostoli vor sosi la Cluj-Napoca vineri, 15 martie 2013, la ora 16, primul popas fiind în Capela Sf. Iosif din incinta Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, Catedrală ce va fi dedicată Martirilor şi Mărturisitorilor credinţei creştine din secolul XX.
Preoţii şi credincioşii parohiei Andrei Mureşanu, afiliată capelei, au făcut, pentru acest moment ce marchează şi intrarea în Postul Mare, invitaţia la a se petrece o noapte întreagă în rugăciune, la fel cum Apostolii lui Cristos s-au rugat neîntrerupt în Cenacol în aşteptarea coborârii Spiritului Sfânt. După primirea şi expunerea moaştelor, de la ora 19, PS Florentin va celebra Sfânta Liturghie, împreună cu mai mulţi preoţi concelebranţi. Mai târziu, de la ora 21, va fi o procesiune cu Preasfântul Sacrament, urmată de Adoraţie Euharistică; de la ora 23, va fi celebrată Sfânta Liturghie în rit latin. Programul va continua cu alte oficii precum Paraclisul Maicii Domnului, Calea Crucii, Rozariul de Mărire şi, de la ora 5, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Credincioşii vor putea veni pentru a venera moaştele şi în zilele următoare, programul capelei fiind cel obişnuit, urmând ca luni, 18 martie, după celebrarea liturgică de la ora 9, urna cu sfintele moaşte să pornească mai departe, spre Gherla. Moaştele vor fi venerate timp de aproape o lună în mai multe protopopiate ale Eparhiei de Cluj-Gherla, fiind primite şi expuse în bisericile din: Gherla, Dej, Beclean, Bistriţa, Năsăud, Sângeorz-Băi, Valea-Secerului, Târgu-Lăpuş, Letca, Huedin, Floreşti. Sâmbătă, 13 aprilie, ele vor reveni la Cluj, fiind primite în Catedrala episcopală Schimbarea la Faţă, unde vor rămâne spre venerare până în ultima zi a pelerinajului, luni, 15 aprilie.

