Papa Francisc: smerenie evanghelică şi autoritate a inimii
14.03.2013, Roma (Catholica) - Cătălin Buciumeanu a realizat pentru situl Contributors.ro un interviu cu ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, dl. Bogdan Tătaru Cazaban. Cu permisiunea editorilor respectivului sit, reluăm acest interviu în cele ce urmează.
– Domnule ambasador, suntem la capătul unui eveniment fără precedent în istoria Bisericii Catolice. Şi aceasta s-a reflectat mai mult decât evident în cele câteva momente de tăcere, încununate de perplexitatea mulţimii aflate în Piaţa San Pietro atunci când Cardinalul francez Jean-Louis Tauran, sub imperiul emotivităţii, a făcut fericitul anunţ: Habemus Papam! Un cu totul alt nume se afla pe buzele tuturor la vederea fumului alb. Cât de surprinzătoare este alegea unui Suveran Pontif din afara graniţelor europene?
– Trebuie să vă spun că am fost foarte impresionat de numele ales şi de atitudinea noului Papă din momentul binecuvântării Urbi et Orbi. Aceste momente sunt definitorii pentru personalitatea Pontifului şi pentru stilul pontificatului. Înainte de Papa Ioan Paul I, ritualul era respectat în austeritatea sa hieratică. După 1978, fiecare nou Papă a dorit să adreseze un mesaj. Cred că opţiunea Papei Francisc de a cere binecuvântarea mulţimii credincioşilor înainte ca el să adreseze prima sa binecuvântare apostolică a fost un gest inaugural esenţial: expresie a smereniei, a fraternităţii, a apropierii dintre Papă şi cei care îl primeau mai ales ca nou Episcop al Romei, pentru că nu trebuie să uităm faptul că Papa este întâi de toate Episcop al Romei. Alegerea a fost, într-adevăr, surprinzătoare, inclusiv pentru cei care studiază de-o viaţă subtilităţile vaticane. Aşa cum ştiţi, numele Cardinalului Bergoglio fusese evocat în ultimele zile mai degrabă în legătură cu Conclavul din 2005. Ceea ce s-a petrecut ieri după-amiază are cu siguranţă o simbolică specială, confirmând, în opinia mea, limitele analizelor strict umane.
– Consideraţi că retragerea Papei Benedict al XVI-lea şi mesajul implicit transmis cu această ocazie, au jucat un rol hotărâtor în criteriile elective ale Cardinalilor?
– Smerenia mi se pare că reprezintă continuitatea cea mai directă cu predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea. De altfel, întreg momentul de la balconul Bazilicii San Pietro a reflectat faptul că alegerea Cardinalilor a ţinut seama de lecţia înaltă a Papei emerit. Există o splendidă continuitate spirituală între un Pontif care se retrage, recunoscând cu simplitate limitele vârstei, şi succesorul său care îşi ia numele de Francisc şi cere fraţilor săi întru credinţă să îl binecuvânteze.
– Faptul de a fi ales un Papă extra-european nu este cumva o recunoaştere tacită a simplei evidenţe că europenii se definesc din ce în ce mai puţin prin latura lor creştină?
– Nu aş spune că a fost un refuz al Europei, ci un sprijin dat Europei. Prin alegerea Papei Francisc, Cardinalii au ales un stil pastoral şi au recunoscut importanţa, în viaţa Bisericii Catolice, a vitalităţii şi a ponderii spirituale a Americii Latine – cu certitudine, un alt pas istoric, după cel făcut în 1978, prin alegerea primului Papă din Europa de Est. Au existat voci care au exprimat încă de la începutul pregătirii Conclavului că ar fi timpul pentru un Papă de pe alt continent decât cel european. Dar nu trebuie să credem că alegerea ar fi urmat un criteriu geografic determinant. În pofida observaţiilor care ne sunt la îndemână, aş dori să privim cu atenţie dimensiunea profund spirituală a alegerii, manifestată integral în momentul prezentării noului Papă în faţa credincioşilor din Piaţa San Pietro: Papa provine din familia unui mare Ordin, cel al iezuiţilor, îşi alege numele Sfântului Francisc – simbol al curăţiei şi al smereniei evanghelice, întreaga sa persoană exprimă devotament al slujirii aproapelui.
– Există în rândurile celor care sunt preocupaţi de viaţa şi resorturile interne în alegerea unui Papă, tendinţa de a extrage din profilul unui candidat numitorul comun al pontificatului său. Ce indicii ar trebui să căutăm în Profilul Cardinalului Bergoglio cu privire la următoarea perioada din viaţa Curiei Romane dar şi a lumii Catolice?
– În Anul Credinţei, dedicat în mod special noii evanghelizări, adică unei comunicări noi a credinţei în societatea contemporană, care şi-a uitat rădăcinile creştine şi s-a îndepărtat de Biserică, a fost ales un Papă al cărui nume evocă imediat pe cel care prin smerenie, sărăcie, iubire şi simplitate a retransmis cu vigoare mesajul originar al Evangheliei în secolul al XIII-lea. Stilul lui Francisc are prospeţimea irezistibilă a credinţei autentice, a dialogului senin, a încrederii şi a fraternităţii universale. Cred că acestea sunt trăsături care vor inspira o cale în care autoritatea aparţine inimii şi slujirii.
