Prezentarea primelor două cărţi în italiană ale Papei Francisc
28.03.2013, Roma (Catholica) - „Guarire dalla corruzione” (Vindecarea de corupţie) şi „Umilta, la strada verso Dio” (Umilinţa, calea către Dumnezeu) sunt titlurile primelor două cărţi ale noului Papă care vor fi publicate în limba italiană. Marţi, 26 martie, ele au fost prezentate presei la sediul revistei „La Civilta Cattolica”, a Societăţii lui Isus. Scrise pe vremea când Jorge Bergoglio era Arhiepiscop de Buenos Aires, ambele texte se inspiră din spiritualitatea prezentată de Sf. Ignaţiu de Loyola în „Exerciţiile spirituale” pentru a descrie mecanismul profund al corupţiei în societate – inclusiv în Biserică – şi a arăta soluţii, între care aceea privind nevoia unei vieţi eclesiale caracterizate de caritate fraternă.
„Guarire dalla corruzione” (intitulat în original „Corrupcion y pecado”) este un text de morală. Bazat pe o analiză a răspândirii corupţiei în societatea argentiniană şi în lume, identifică rădăcinile acestui rău în inimă. Textul face o interesantă distincţie între fenomenul corupţiei şi păcat. Postfaţa este scrisă de judecătorul Pietro Grasso, preşedintele senatului italian şi fost şef al agenţiei naţionale italiene anti-mafia. „Umilta, la strada verso Dio” (intitulat în original „Sobre la acusacion de si mismo”) are un puternic caracter spiritual. Introduce un text – amplu citat în carte – al lui Dorotheus din Gaza, un Părinte al Bisericii din secolul al VI-lea, despre umilinţă. Cartea include un adaos scris de superiorul comunităţii monastice ecumenice din Bose, Enzo Bianchi, care actualizează mesajul lui Dorotheus prin lectura oferită de Papa Francisc.

