Papa îndeamnă la menţinerea speranţei în unitatea creştină
07.05.2008, Vatican (Catholica) - În ciuda dificultăţilor, Papa Benedict al XVI-lea îi încurajează pe creştini să nu renunţe la speranţa pentru o unitate deplină. La audienţa generală săptămânală de miercuri, 7 mai 2008, din Piaţa San Pietro, a participat şi Karekin al II-lea, Catolicosul tuturor armenilor. „Aceste zile de pregătire apropiată pentru Rusalii ne încurajează să reînviem speranţa în ajutorul Duhului Sfânt pentru a înainta pe drumul ecumenismului”, a spus Pontiful, după ce l-a salutat pe Karekin al II-lea.
„Avem siguranţa că Domnul Isus nu ne va abandona niciodată în căutarea unităţii, având în vedere faptul că Duhul acţionează neîncetat pentru a susţine eforturile noastre orientate spre depăşirea oricărei diviziuni”. Sfântul Părinte a arătat că Duhul Sfânt este prezentat „ca puterea iertării păcatelor, a reînnoirii inimilor şi existenţelor noastre, şi în acest fel reînnoieşte pământul şi creează unitatea acolo unde a existat dezbinare”. De Rusalii, a continuat Papa Benedict al XVI-lea, Spiritul s-a arătat prin alte semne: „un vânt puternic, limbi de foc, şi apostolii vorbind în limbi”.
Pontiful a explicat: „Din primul moment al existenţei sale, Biserica a vorbit toate limbile, mulţumită puterii Duhului Sfânt, şi trăieşte în toate culturile. Nu distruge darurile sau istoria unei culturi, mai degrabă le preia pe toate într-o mare nouă unitate, împăcând această unitate cu multitudinea formelor. În zilele care au trecut între Înălţarea Domnului la cer şi Duminica Rusaliilor, discipolii au fost uniţi cu Maria în cenacol pentru a se ruga. Ştiau că singuri nu puteau fonda şi organiza Biserica: aceasta trebuia să fie înfiinţată şi organizată din iniţiativă divină; nu este o creaţie a noastră, ci mai degrabă un dar de la Dumnezeu”. Papa a continuat: „Doar în acest fel este creată şi unitatea, o unitate care trebuie să crească. Biserica în toate timpurile, şi în particular în acele nouă zile dintre Înălţare şi Rusalii, se uneşte spiritual în cenacol cu apostolii şi cu Maria pentru a implora neîncetat revărsarea Duhului Sfânt”.
„Mişcată de vântul puternic ea va fi capabilă să vestească Evanghelia până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului”. „De aceea, în ciuda dificultăţilor şi a diviziunilor”, a afirmat Sfântul Părinte, „creştinii nu se pot resemna, nici nu se pot descuraja. Aceasta este ceea ce ne cere Domnul: staţi fermi în rugăciune pentru a păstra vii flăcările credinţei, iubirii şi speranţei, care hrănesc dorinţa pentru unitatea deplină. Să îi mulţumim Domnului pentru ţelurile atinse în dialogul ecumenic mulţumită acţiunii Duhului Sfânt. Să ascultăm glasul Său pentru ca inimile noastre, pline de speranţă, să meargă fără întârziere pe drumul care duce la comuniunea tuturor discipolilor lui Cristos”.
