Dumnezeu nu are o baghetă magică
13.04.2013, Vatican (Catholica) - „Fanteziile triumfaliste” constituie „o mare ispită în viaţa creştinului”. Dumnezeu însă nu acţionează ca o zână cu o baghetă magică, salvând omul într-o clipă; mai degrabă, El merge pe calea perseverenţei, deoarece „ne mântuieşte în timp şi în istorie”, pe „drumul fiecărei zile în parte”. Aceasta a fost reflecţia pe care a oferit-o Papa Francisc în cadrul Liturghiei celebrate în dimineaţa zilei de vineri, 12 aprilie 2013, în Capela din Domus Sanctae Marthae. Între concelebranţi s-au numărat Cardinalul Telesphore Placidus Toppo, Arhiepiscop de Ranchi; Mons. Fabián Pedacchio Leaniz, oficial din cadrul Congregaţiei pentru Episcopi; pr. Giuseppe Costa, director al Editurii Vaticanului (LEV). Au mai fost prezenţi, între alţii, angajaţi ai LEV, şi de asemenea ai farmaciei Vaticanului, împreună cu directorul lor administrativ, fr. Rafael Cenizo Ramírez.
Referindu-se la prima lectură, din Faptele Apostolilor (5,34-42), Pontiful l-a numit pe Gamaliel „un om înţelept”, deoarece „ne-a dat un exemplu referitor la cum acţionează Dumnezeu în vieţile noastre. Atunci când toţi preoţii, fariseii şi cărturarii au fost atât de furioşi pe ceea ce făceau apostolii şi au dorit să îi ucidă, le-a spus: Aşteptaţi puţin! Şi le-a amintit istoria lui Iuda Galileeanul şi a lui Teudas, care în cele din urmă nu au reuşit să facă nimic: au spus că ei sunt Mesia, mântuitori, şi apoi nu au realizat nimic. Gamaliel le-a cerut să le lase timp”. „Acesta este un sfat înţelept”, a explicat Papa Francisc, „şi pentru viaţa noastră. Deoarece timpul este mesagerul lui Dumnezeu: Dumnezeu ne mântuieşte în timp, nu într-un moment. Uneori face minuni, dar în viaţa de zi cu zi ne mântuieşte prin timp. Uneori credem că dacă Domnul vine în vieţile noastre, noi ne schimbăm. Da, ne schimbăm: aceasta se numeşte convertire. ‘Doresc să te urmez, Doamne’. Dar aceasta trebuie să alcătuiască istoria”. Domnul, aşadar, „ne mântuieşte în istorie: istoria noastră personală. Domnul nu face aceasta asemenea unei zâne, cu o baghetă magică. Nu. El ne dă harul şi ne spune, aşa cum a spus tuturor celor vindecaţi: ‘Mergi, umblă’. Ne spune şi nouă: ‘Mergeţi prin viaţă, daţi mărturie despre tot ceea ce a făcut Domnul pentru voi'”.
Trebuie de asemenea să ne împotrivim ispitei triumfalismului, care i-a atacat şi pe apostoli. Triumfalismul înseamnă „a crede că totul se întâmplă într-o clipă! Nu, într-o clipă începe: există harul, dar noi suntem cei care trebuie să mergem înainte pe drumul vieţii”. A existat această ispită după înmulţirea pâinilor – aşa cum este relatată în Evanghelia lui Ioan (6,1-5). Oamenii, „văzând ceea ce a făcut Isus, au spus: Acest om este cu siguranţă profetul. Dar Isus, ştiind ei vor să îl facă rege, a plecat”. Aici este aşadar triumfalismul, dar Isus îi mustră: „mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat”. „Triumfalismul”, a explicat Papa, „nu este al Domnului. Domnul a intrat în lume în mod umil. Şi-a trăit viaţa timp de 30 de ani, a crescut ca un copil normal, a cunoscut truda muncii, precum şi încercarea crucii. Şi apoi, în final, a înviat. Domnul ne învaţă că în viaţă nu totul este magic, că triumfalismul nu este creştin”. Trebuie, aşadar, să perseverăm „pe calea Domnului, până a capăt, în fiecare zi. Nu vreau să spun să o luăm de la capăt în fiecare zi: nu, să continuăm drumul. Să îl continuăm mereu. Este calea dificultăţii, a muncii şi a multor bucurii. Dar este calea Domnului”.
