Patriarhul ecumenic despre apărarea planetei
05.06.2009, Istambul (Catholica) - Nimeni nu este scuzat de la „indiscutabila obligaţie” de a proteja planeta, susţine Patriarhul ecumenic de Constantinopol. Liderul ortodox a afirmat că schimbările climaterice reprezintă cea mai gravă ameninţare pentru toate felurile de viaţă de pe pământ într-un mesaj pentru Ziua Mondială a Mediului, amintită astăzi în organizarea Programului pentru Mediu al Naţiunilor Unite.
Patriarhul Bartolomeu i-a îndemnat pe oameni, „independent de originile lor religioase, să ia criza ecologică în serios”. „Astăzi, mai mult ca niciodată, există o obligaţie indiscutabilă pentru fiecare: aceea de a înţelege că apărarea mediului planetei noastre nu reprezintă idealul romantic al unui mic grup.” Liderul ortodox a susţinut că există o legătură directă între protejarea mediului şi viaţa economică şi socială. „Natura este parte creaţiei şi are un caracter sacru”, a susţinut Patriarhul, „astfel că abuzurile asupra naturii şi distrugerea ei reprezintă un sacrilegiu şi un act eronat, o sfidare a muncii Dumnezeului Creator”. El a adăugat: „A îngriji şi apăra creaţia este responsabilitatea tuturor, în mod individual şi în mod colectiv.”
Patriarhul ecumenic de Constantinopol a admis că ţine de autorităţile politice din fiecare naţiune „să evalueze situaţia şi să propună acţiuni, mijloace şi alte norme”. Dar a adăugat că „responsabilitatea individuală este importantă, nu doar în viaţa personală şi de familie, ci şi în funcţiunea oamenilor de cetăţeni activi”. Patriarhul a încheiat cu un apel pentru „un mai profund simţ al atenţiei pentru protejarea naturii şi creaţiei”.
