Papa Francisc: Duhul Sfânt ne aminteşte ceea ce a făcut Dumnezeu

13.05.2013, Vatican (Catholica) - Duhul Sfânt este cel care îi permite creştinului să îşi amintească istoria şi darurile primite de la Dumnezeu. Fără acest har, riscăm să alunecăm în idolatrie, a afirmat Papa Francisc în predica la Liturghia prezidată în dimineaţa zilei de luni, 13 mai 2013, în Casa Santa Marta. La celebrare au participat angajaţi ai Direcţiei tehnice, administrative şi generale a Radio Vatican şi ai Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor. Cardinalul Antonio Maria Vegliò, preşedintele Consiliului, secretarul Mons. Joseph Kalathiparambil şi subsecretarul pr. Gabriele Bentoglio au concelebrat Liturghia cu Papa.

Răspunsul pe care Sf. Paul îl primeşte de la un grup de discipoli din Efes, consemnat în Faptele Apostolilor, este surprinzător: „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt”. Papa Francisc şi-a început predica de la aceste cuvinte, de la uimirea trezită de acestea în Paul, observând însă cu realism faptul că necunoaşterea manifestată de creştinii de acum două mii de ani nu este doar ceva specific Bisericii primare: „Duhul Sfânt este mereu cam necunoscut în credinţa noastră”: „În zilele noastre, atât de mulţi creştini nu ştiu cine este Duhul Sfânt, cum este Duhul Sfânt. Şi uneori auzim: ‘Eu am o relaţie bună cu Tatăl şi cu Fiul, pentru că mă rog Tatăl nostru, mă împărtăşesc cu Fiul, dar cu Duhul Sfânt nu ştiu cum să mă relaţionez…’ Sau: ‘Duhul Sfânt este porumbelul, cel care ne dă şapte daruri. Dar astfel Duhul Sfânt este întotdeauna la urmă şi nu găseşte un loc bun în viaţa noastră”.

Pontiful a explicat că de fapt Duhul Sfânt este „Dumnezeu activ în noi”, „Dumnezeu care ne face să ne aducem aminte”, care „ne trezeşte memoria”. Isus însuşi le explică Apostolilor înainte de Rusalii: Duhul pe care Tatăl îl va trimite în numele Lui „vă va aminti toate câte vi le-am spus Eu”. „Un creştin fără memorie nu este un creştin adevărat: este un prizonier al conjuncturii, al momentului; nu are istorie. O are în realitate, dar nu ştie cum să privească istoria. Tocmai Duhul Sfânt este cel care îl învaţă cum să privească istoria… În Scrisoarea către Evrei, autorul spune: ‘Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu’; ‘Amintiţi-vă de zilele de la început, în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi susţinut o luptă grea’. Amintirea vieţii noastre, a istoriei noastre; amintirea momentului în care am primit harul de a-l întâlni pe Isus; amintirea la tot ceea ce ne-a spus Isus”.

„Amintirea care vine din inimă este un dar al Duhului Sfânt”, a repetat cu putere Sfântul Părinte. Şi presupune şi a ne aminti de propria sărăcie, care ne face sclavi, şi de asemenea de harul lui Dumnezeu, care ne răscumpără din această sărăcie: „Atunci când vine vanitatea, şi cineva crede că merită Premiul Nobel pentru Sfinţenie, memoria ne face din nou bine: ‘Aminteşte-ţi de unde te-am luat… din spatele turmei’. A ne aminti este un mare har, şi atunci când un creştin nu îşi aminteşte… nu este creştin, este idolatru. Deoarece se pune în faţa unui Dumnezeu care nu merge pe drum… ori Dumnezeul nostru merge pe drum cu noi, se află în mijlocul nostru. Ne mântuieşte. Are o istorie împreună cu noi… Viaţa devine mai rodnică cu acest har al aducerii aminte”. Pontiful a concluzionat cu o invitaţie adresată creştinilor, de a cere harul aducerii aminte, pentru a fi persoane care nu uită drumul parcurs, „nu uită harurile din viaţa lor, nu uită că le-au fost iertate păcatele, nu uită că au fost sclave şi Domnul le-a salvat”.