Preşedintele CER cere trei amendamente la Constituţie
20.06.2013, Bucureşti (Catholica) - IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, i-a scris, în calitate de preşedinte al Conferinţei Episcopale Române, lui Crin Antonescu, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. Scrisoarea poartă data de 19 iunie 2013 şi cere comisiei amintite să intervină în trei puncte.
Mai întâi la articolul 48, referitor la familie: IPS Ioan aminteşte canonul 1055, paragraful 1, din Codul de Drept Canonic, care, explică prelatul, „spune cât se poate de clar că legământul matrimonial (căsătoria) se încheie între un bărbat şi o femeie, iar în ceea ce priveşte scopurile naturale ale căsătoriei, Biserica ne învaţă că acestea privesc în egală măsură binele soţilor precum şi naşterea şi educarea copiilor. Aceste scopuri naturale nu pot fi împlinite dacă legământul matrimonial (căsătoria) nu se încheie între bărbat şi femeie. De aceea, cerem respectuos ca în noul proiect de Constituţie să se menţioneze clar că orice căsătorie se încheie între un bărbat şi o femeie.”
A doua obiecţie priveşte articolul 22, referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică. Aici preşedintele CER citează numărul 2258 din Catehismul Bisericii Catolice, după care afirmă: „Pătrunşi de această învăţătură a Bisericii Catolice şi noi, Biserica Catolică din România, cerem respectuos ca în noua Constituţie să se stabilească foarte clar că viaţa oricărui român este apărată şi susţinută din primul moment al conceperii şi până la moartea naturală”. În fine, pe marginea articolul 29, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti citează documentul conciliar Dignitatis Humanae, nr. 2, după care cere „respectuos ca şi în România libertatea religioasă să fie garantată de Constituţia României şi să se stipuleze că această libertate îşi are fundamentul în însăşi demnitatea persoanei umane”.
