Papa Francisc: Credinţa noastră este aşezată pe stâncă

27.06.2013, Vatican (Catholica) - Există oameni care sunt „deghizaţi în creştini”, care păcătuiesc fie fiind foarte superficiali, fie exagerat de rigizi, uitând că un adevărat creştin este o persoană a bucuriei, care îşi are credinţa aşezată pe stânca lui Cristos. Unii cred că pot fi creştini fără Cristos; alţii cred că a fi creştin înseamnă a fi într-o stare permanentă de doliu. Aceste idei au fost susţinute de Papa Francisc la Liturghia de joi dimineaţă, din Casa Sf. Marta. Cardinalul Raimundo Damasceno Assis, Arhiepiscop de Aparecida, Brazilia, a concelebrat cu Papa, alături de alţi Episcopi.

Rigid şi trist. Sau bucuros, dar fără a avea vreo idee despre bucuria creştină. Acestea sunt două „case” opuse, în care trăiesc două categorii de credincioşi, şi care au ambele defecte grave: temelia lor se află într-un creştinism făcut din cuvinte şi nu reuşesc să se bazeze pe stânca Cuvântului lui Cristos. Papa Francisc a identificat ambele grupe în Evanghelia zilei, în faimosul pasaj din Matei despre casa construită pe stâncă şi cea construită pe nisip.

„În istoria Bisericii au fost mereu două categorii de creştini: creştinii cuvintelor – cei cu ‘Doamne, Doamne, Doamne’ – şi creştinii acţiunii, în adevăr. Tentaţia de a ne trăi creştinismul pe altceva decât pe stânca reprezentată de Cristos a existat dintotdeauna. Singurul care ne dă libertatea de a-i spune Tată lui Dumnezeu este Cristos, stânca noastră. El este singurul care ne susţine în momentele dificile, nu e aşa? După cum a spus Isus: ploaia cade, râurile curg, vânturile bat, dar unde este stânca este siguranţă, în schimb cuvintele îşi iau zborul, cuvintele nu ajută. Există această ispită pentru creştinii cuvintelor, a unui creştinism fără Isus, a unui creştinism fără Cristos. Creştini fără Cristos – s-a întâmplat şi aceasta se întâmplă şi azi în Biserică.”

Papa Francisc a continuat analizându-i pe aceşti „creştini ai cuvintelor”, descriind trăsăturile lor specifice. Există o primă categorie, cea „gnostică”, din care fac parte cei care „în loc să iubească stânca, iubesc cuvintele frumoase” şi de aceea trăiesc practic plutind la suprafaţa vieţii creştine. Şi sunt şi ceilalţi, din categoria „pelagiană”, despre care Sfântul Părinte a spus că duc o viaţă cumpătată şi rigidă. Sunt creştinii care „privesc podeaua”. „Această tentaţie există şi azi. Creştini superficiali care cred, da, în Dumnezeu, în Cristos, dar ‘difuz’: Isus Cristos nu este temelia pentru ei. Sunt agnosticii moderni. Este tentaţia gnostică. Un creştinism ‘lichid’. Pe de altă parte sunt cei care cred că viaţa creştină trebuie luată cu atâta seriozitate încât sfârşesc confundând trăinicia, fermitatea, cu rigiditatea. Sunt scorţoşi! Ei cred că a fi creştin înseamnă a fi mereu în doliu.”

Papa Francisc a continuat spunând că există mulţi astfel de creştini. Dar „ei nu sunt creştini ci se deghizează în creştini”. „Ei nu ştiu cine este Domnul, nu ştiu care este stânca, nu au libertatea creştinilor. Spus simplu: nu au bucuria.” Au o bucurie superficială. Practic „trăiesc într-o stare permanentă de doliu, fără să ştie ce este aceea bucuria creştină. Nu ştiu cum să se bucure de viaţa pe care le-a dat-o Isus, pentru că ei nu vorbesc cu Isus. Nu simt că se reazemă pe Isus, cu acea siguranţă pe care o dă prezenţa lui Isus. Aşa că ei nu doar nu au bucuria, dar nu au nici libertatea. Sunt sclavii superficialităţii, a acestei vieţi împrăştiate, şi sclavi ai rigidităţii, nefiind liberi. Duhul Sfânt nu are loc în vieţile lor. Duhul este cel care ne dă libertate! Astăzi Domnul ne cheamă să ne zidim viaţa creştină pe El, pe stâncă, pe Cel care ne dă libertate, pe Cel care ne trimite Duhul Său, care ne ajută să mergem înainte cu bucurie, pe drumul Său, urmând cerinţele Sale.”

Legături

• Album foto Facebook