Un preot columbian, inspirat de Papa, şi-a vândut Mercedesul
12.07.2013, Bogota (Catholica) - Inspirat de cuvintele şi exemplul Papei Francisc, un preot din Santa Marta, Columbia, a afirmat că s-a decis să îşi vândă maşina de lux, un Mercedes-Benz primit de la familia sa. Pe 9 iulie, pr. Hernando Fajid Alvarez Yacub, capelan la cimitirul Sf. Mihail, le-a spus reporterilor că banii pe care îi va primi pe maşină – estimată la 62.000 de dolari – îi va înapoia membrilor familiei lui.
Decizia a venit la două zile după ce Papa Francisc le-a spus unui grup de seminarişti şi de novici în Aula Paul al VI-lea din Vatican: ” mi se face cu adevărat rău atunci când văd un preot sau o soră cu o maşină ultimul model”. „Şi dacă vă place aceea frumoasă, gândiţi-vă la câţi copii mor de foame”, a îndemnat atunci Sfântul Părinte. Se ştie că pe când era Cardinal de Buenos Aires, Jorge Bergoglio obişnuia să meargă cu transportul în comun.
Nu este pentru prima oară când pr. Alvarez Yacub ajunge subiect de ştiri. Recent a venit cu ideea „funeraliilor virtuale”, pentru aceia care ar vrea să participe la funeraliile celor dragi lor, din alte oraşe, dar nu pot: urmăresc atunci funeraliile prin intermediul unei camere web. Preotul mai este cunoscut pentru instalarea unui dispozitiv ce blochează în biserică semnalul pentru telefoanele mobile, prevenind astfel întreruperea Liturghiei. „Problema telefoanelor care sună în timpul Liturghiei este una reală”, a spus el. „Unii au acele tonuri de apel… De aceea am cumpărat acest sistem de blocare.”
