Anunţ: Mons. Tertulian Langa a trecut la Domnul
30.07.2013, (Catholica) -
Cu durere în suflet, dar consolaţi prin credinţă în Învierea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Vă aducem la cunoştinţă, că astăzi 30 iulie 2013, aproximativ orele 5 ale dimineţii, s-a născut spre viaţa cea veşnică cel care a fost Mons. Tertulian LANGA, fost vicar general şi ordinarius al Eparhiei de Cluj Gherla.
Mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste, teolog erudit, preot, Ierarh al locului şi profesor de teologie în clandestinitate şi apoi, după 1990, Vicar General al Eparhiei de Cluj-Gherla, şi profesor în corpul didactic al Institutului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, pr. Langa a fost o flacără vie a rezistenţei Bisericii Române Unite cu Roma în timpul prigoanei comuniste, şi apoi, asemenea Sfântului Petru, a devenit o piatră la temelia Bisericii Greco-Catolice reînviate după 1989, participând activ la procesul ei de reconstrucţie.
La chemarea lui Dumnezeu, pleacă dintre noi un preot, soţ, tată şi bunic, care prin trăirea lui plină de dragoste şi dăruire ne-a oferit un model de viaţă creştinească şi ne lasă nouă tuturor un mesaj de încurajare: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” (Mt 6,33).
Să îi fie memoria în veci binecuvântată şi odihna în lumină înveşmântată!
Mons. Mihai Todea
Protosincel – Vicar general
Programul funeraliilor se găseşte pe BRU.ro
