Hramul noii biserici din Predeal
19.08.2013, Predeal (Catholica) - Comunitatea catolică din Predeal a sărbătorit pentru al doilea an hramul în biserica nou construită. Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de IPS Ioan Robu, alături de care au concelebrat preoţi din Bucureşti, din Decanatul de Ploieşti şi din comunitatea Franciscanilor Minori Conventuali, de la Pârâul Rece. Predica a fost ţinută de pr. Wilhelm Dancă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti. Noua biserică, înălţată pe munte, în apropiere de drumul naţional ce duce la Braşov, a fost plină de credincioşi veniţi atât din Predeal cât şi din localităţile vecine: Braşov, Timişul de Sus, Azuga, Buşteni şi Sinaia. Acestora li s-au alăturat nu puţini turişti aflaţi în concediu la munte. La celebrare au asistat, de asemenea, primarul localităţii Predeal, Liviu Cocoş, împreună cu parohul comunităţii ortodoxe, pr. Lucian Vitan.
Cu ocazia celebrării hramului noii biserici a fost instalat şi altarul din lemn, o piesă arhitecturală cu valoare istorică, marcată de vicisitudinile prigoanei comuniste. Din câte se ştie, iniţial altarul a fost în capela surorilor din Congregaţia Notre Dame de Sion din Iaşi, iar în 1948, o dată cu suprimarea abuzivă a ordinelor călugăreşti, altarul a fost salvat şi instalat în capela seminarului teologic din Iaşi. De aici a ajuns la parohia din Pildeşti, apoi depozitat la parohia din Popeşti-Leordeni, ajungând în final la parohia din Predeal. Altarul a fost restaurat şi recondiţionat de un grup de specialişti din Braşov, care au îndepărtat 12 rânduri de vopsea, semn că povestea şi itinerariul altarului sunt, probabil, mult mai lungi. „Pentru mine este un altar de suflet”, a declarat pr. Alois Arcana, parohul comunităţii din Predeal. „În 1976, când am dat examen de admitere la seminar, înainte de examen m-am rugat în capela seminarului, în faţa acestui altar. În acel moment o rază de soare, ce pătrunsese prin fereastră, a luminat icoana Inimii Preasfinte a Mântuitorului, din nişa altarului, iar eu am fost cuprins de pace şi încredere. Nu am uitat niciodată acel moment, iar azi, după 37 de ani, am bucuria de a mă ruga din nou în faţa acestui altar care a marcat începutul preoţiei mele.” (Cristina Grigore pentru ARCB.ro)
