Papa Francisc s-a întâlnit cu Catolicosul ortodox siro-malankarez
08.09.2013, Vatican (Catholica) - Credinţa ne determină „să continuăm şi să intensificăm angajarea ecumenică, întâlnirea şi dialogul spre comuniunea deplină”: cu acest mesaj l-a primit Papa Francisc în Vatican, în ziua de miercuri, 4 septembrie 2013, pe Moran Baselios Marthoma Paulose al II-lea, Catolicosul Răsăritului şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Siro-Malankareze. În discursul său adresat Catolicosului, Papa Francisc a reamintit eforturile predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, şi ale fostului Catolicos Moran Mar Baselios Marthoma Mathews I, care au condus la înfiinţarea în 1990 a unei comisii care lucrează în continuare şi care a condus la acorduri pentru „folosirea comună a edificiilor de cult şi a cimitirelor, acordarea reciprocă de resurse spirituale şi chiar liturgice în situaţii pastorale specifice”, şi a amintit de asemenea „necesitatea de a găsi noi forme de colaborare în faţa provocărilor sociale şi religioase crescânde”.
„Am voit să amintesc câteva etape din aceşti treizeci de ani de apropiere progresivă între noi, pentru că mă gândesc că în drumul ecumenic este important a privi cu încredere la paşii făcuţi”. Arătând că relaţiile din trecut dintre cele două Biserici a fost tulburate de „diviziune şi rivalitate”, Papa Francisc a spus că speră ca ambele părţi să lucreze pentru reconciliere cultivând o „cultură a întâlnirii”, „depăşind prejudecăţi şi închideri, care fac parte din acea ‘cultură a ciocnirii'”. El a cerut „să se intensifice rugăciunea, pentru că numai Duhul Sfânt, cu harul Său, cu lumina Sa, cu căldura Sa, poate să topească răcelile noastre şi să conducă paşii noştri spre o fraternitate tot mai mare. Rugăciunea şi angajarea pentru a face să crească raporturile de prietenie şi colaborare la diferitele nivele, în cler, printre credincioşi, din diferitele Biserici născute din mărturia adusă de Sfântul Toma”.
