Consacrarea unei capele la Ostiglia pentru greco-catolicii români
18.09.2013, Ostiglia (Catholica) - Peste şapte sute de credincioşi, doi Episcopi şi peste 25 de preoţi au participat la sfinţirea unei capele pentru credincioşii români uniţi cu Roma, greco-catolici. Este vorba de capela dedicată Sf. Antonie, a fostului spital Belfanti, care a fost adaptată conform tradiţiei orientale după ritul bizantin, mulţumită muncii părintelui Andrei Meseşan, paroh al comunităţii parohiale române şi cu sprijinul a multor voluntari.
Slujba a început cu o procesiune care, începând de la biserica parohială din Ostiglia, i-a condus pe PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, şi pe PS Roberto Busti, Episcop de Mantova, la capela românească, unde s-a continuat cu Sfânta Liturghie în ritul greco-catolic. PS Virgil i-a dăruit Episcopului Busti un engolpion, cu icoana Maicii Domnului, purtat de Episcopii orientali, conferindu-i de asemenea parohului, don Bruno Ghiroldi, demnitatea de stavrofor, cu purtarea crucii pectorale bizantine. Au fost semne de apropiere bisericească faţă de care parohul, pr. Andrei Meseşan, şi-a manifestat recunoştinţa: „Mulţumesc tuturor celor din Ostiglia, care m-au primit ca pe un frate şi m-au susţinut, şi autorităţilor care m-au ajutat să ajung la realizarea acestui obiectiv.”
La Ostiglia este prima capelă bizantină românească din zona de Mantova, la care se adună românii greco-catolici din Mantova, dar şi din Basso Modenese, din Rodigino şi din Basso Veronese. A doua capelă se va înfiinţa la Mantova, în oraş. Pr. Andrei Meseşan este în Italia din 2001 şi este la Ostiglia din 2008. Căsătorit, conform tradiţiei Bisericilor Oraientale, are şi un fiu. Slujbele în limba română se vor ţine duminica la ora 10.30. (după un material apărut pe BRU-Italia.eu)



