Papa Francisc le cere medicilor să răspândească Evanghelia vieţii
21.09.2013, Vatican (Catholica) - Vorbind unui grup de ginecologi în Vatican, Papa Francisc a afirmat că orice viaţă umană are demnitate şi a respins înlăturarea persoanelor umane „lipsite de apărare” prin avort. „Fiecare copil nenăscut, deşi este pe nedrept condamnat să fie avortat, are chipul lui Isus Cristos, chipul Domnului”, a spus Papa Francisc, adăugând că asemenea lui Cristos, aceşti copii avortaţi experimentează respingerea din partea lumii. Sfântul Părinte le-a cerut medicilor „care sunt chemaţi să aibă grijă de viaţa umană în faza ei iniţială” să le amintească oamenilor că „în toate fazele sale şi la orice vârstă, viaţa umană este întotdeauna sacră”. „Acesta este un angajament la noua evanghelizare care adesea cere a merge împotriva curentului”, a adăugat el în discursul său din 20 septembrie 2013.
„Domnul se bazează pe voi să transmiteţi ‘Evanghelia vieţii'”, a spus Papa vorbind înaintea participanţilor la întâlnirea organizată de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Medicilor Catolici. „În fiinţa umană fragilă, fiecare dintre noi este invitat să recunoască chipul Domnului, care în trupul Său uman a experimentat indiferenţa şi singurătatea la care sunt condamnaţi adesea cei mai sărmani” membrii ai societăţii. Sfântul Părinte a deplâns „mentalitatea răspândită a profitului, ‘cultura rebutului’, care acum înrobesc inimile şi minţile multora”, şi „cer eliminarea fiinţelor umane, în special dacă ele sunt mai slabe fizic sau social”.
„Răspunsul nostru la această mentalitate este un ferm şi fără rezerve ‘da’ spus vieţii”. Sfântul Părinte a arătat că apărarea vieţii în toate etapele ei „a devenit în ultimii ani o adevărată prioritate a Magisteriului Bisericii”, în special cu privire la „cei mai lipsiţi de apărare”, nenăscuţii, vârstnicii şi bolnavii. El a arătat că, în mod paradoxal, astăzi cei care lucrează în domeniul medicinei „sunt făcuţi uneori să dispreţuiască viaţa însăşi” în timp ce încearcă să îi îngrijească pe pacienţi. „Situaţia paradoxală poate fi văzută în faptul că în timp ce persoana primeşte noi drepturi, uneori doar drepturi presupuse, viaţa ca o valoare fundamentală şi un drept de bază al fiecărui om nu este întotdeauna protejată”.
În ciuda culturii negării, însă, „obiectivul final al medicilor este întotdeauna apărarea şi promovarea vieţii”, a afirmat Papa Francisc. Medicii nu trebuie să înlăture viaţa, care este în centrul dezvoltării sociale, a subliniat el. Demnitatea intrinsecă a persoanei umane este dincolo de orice valoare măsurabilă, şi nici o viaţă umană nu este „mai sacră” sau „mai semnificativă” decât alta. Cu această viziune asupra persoanei umane, el i-a provocat pe medicii prezenţi să fie „martori şi purtători de cuvânt ai acestei ‘culturi a vieţii'”, ajutând cultura contemporană să recunoască „dimensiunea transcendentală” a vieţii umane începând din „momentul concepţiei”. Pontiful i-a încurajat pe medici să se roage pentru „tăria de a vă face bine meseria şi a fi mărturisitori curajoşi”.
