Exerciţiile spirituale din Postul Mare nu se vor mai ţine în Vatican
18.10.2013, Vatican (Catholica) - „Ca un bun iezuit”, Papa Francisc ştie că cel mai bine este să nu faci reculegerea spirituală în locul unde şi trăieşti şi lucrezi, aşa că a decis ca exerciţiile spirituale din Postul Mare, de anul viitor, ce le face împreună cu Curia Romană, să aibă loc în afara Romei, a spus un purtător de cuvânt al Vaticanului, conform CNS. Evenimentul va avea loc între 9 şi 14 martie, la centrul de reculegeri şi de conferinţe al Părinţilor Paulini din Ariccia, un oraş aflat la 32 de km sud-est de Roma, a declarat pr. Ciro Benedettini, vice-director al biroului de presă al Vaticanului.
Tradiţia exerciţiilor spirituale pentru Papă şi pentru membrii Casei Pontificale, la care să fie invitat un predicator, a început cu Papa Pius al XI-lea, în 1925. Mai bine de 35 de ani aceste exerciţii spirituale aveau loc în Advent, nu în Postul Mare. Papa Ioan al XXIII-lea a schimbat tradiţia în 1962, când zilele de reculegere au avut loc în septembrie, ca pregătire pentru Conciliul Vatican II. Succesorul său, Papa Paul al VI-lea, a mutat reculegerile în Postul Mare în 1964, lărgind lista predicatorilor, care până atunci fuseseră aproape toţi iezuiţi.
Reculegerile aveau loc în mod tradiţional în Capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic, începând din a doua duminică din Postul Mare, terminându-se în sâmbăta următoare, dimineaţa. Acum, cu Papa Francisc, reculegerea va fi mai scurtă, probabil pentru faptul că pe respectiva perioadă Curia va părăsi Vaticanul. Postul catolic de radio COPE, din Spania, informa la 17 octombrie că pe atunci secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, a scris prefecţilor, preşedinţilor şi secretariatelor din Curie despre decizia Papei de a muta reculegerea în Ariccia, cerându-le să îşi confirme participarea până pe 30 noiembrie.
Confirmând cele spuse la postul spaniol, pr. Benedettini a confirmat şi faptul că Sfântul Părinte l-a ales pe Mons. Angelo De Donatis să predice la viitoarele exerciţii spirituale. Preot de la o parohie centrală din Roma, acesta a înfiinţat un centru de spiritualitate, fiind binecunoscut ca îndrumător spiritual pentru preoţi şi seminarişti. Clădirea Părinţilor Paulini din Ariccia are 120 de camere, fiecare cu baie proprie, precum şi o sală de mese largă, o capelă, săli de întâlniri şi grădini.
