Centrul de Televiziune al Vaticanului aniversează 30 de ani
18.10.2013, Vatican (Catholica) - „Munca voastră este o slujire adusă Evangheliei şi Bisericii”, i-a scris Sfântul Părinte directorului Centrului de Televiziune al Vaticanului (Centro Televisivo Vaticano, CTV), Mons. Dario Edoardo Vigano, cu ocazia unui congres ce aniversează 30 de ani de la fondare, o aniversare ce coincide cu o altă dată importantă – cincizeci de ani de la aprobarea decretului conciliar „Inter Mirifica”, în care „se numără între darurile minunate ale lui Dumnezeu şi instrumentele de comunicare socială”.
„În aceste decenii, tehnologia a avansat cu mare viteză, creând reţele neaşteptate şi legate între ele”, continuă Papa Francisc. „Este necesar să menţinem perspectiva evanghelică în această ‘magistrală comunicaţională globală’.” Pontiful a subliniat: „În prezentarea evenimentelor, abordarea voastră trebuie să nu fie lumească, ci eclezială.” În acest sens, a amintit că, la puţin timp după ce a fost ales Episcop al Romei, în întâlnirea cu jurnaliştii care au relatat despre Conclav, a afirmat că rolul presei „a crescut continuu în ultima vreme, până acolo încât a devenit indispensabilă pentru transmiterea către lume a evenimentelor istoriei contemporane”. Şi continuă: „Toate acestea se reflectă şi vizavi de viaţa Bisericii. Dar nu este uşor să narezi evenimentele istoriei, cu atât mai complex fiind să prezinţi evenimente legate de Biserică. […] Se cere o responsabilitate specială, o mare capacitate de interpretare a realităţii într-o lumină spirituală. Evenimentele din viaţa Bisericii au un caracter special: ele sunt guvernate de o logică ce nu este aceea a categoriilor ‘lumeşti’, şi tocmai de aceea nu sunt uşor de interpretat şi de comunicat unui public larg şi variat.”
La final, Papa Francisc a reiterat faptul că CTV nu împlineşte „o simplă funcţiune documentară, neutră în relaţiile cu evenimentele, ci mai degrabă contribuie la a duce Biserica mai aproape de lume, reducând distanţele, purtând cuvântul lui Dumnezeu la milioane de catolici, chiar şi în locuri în care adesea mărturisirea credinţei este o opţiune curajoasă. Mulţumită imaginilor, CTV merge alături de Papa pentru a-l aduce pe Cristos numeroaselor forme de solitudine a omului contemporan. În misiunea voastră este important să vă amintiţi că Biserica este prezentă în lumea comunicaţiilor, în diversele ei forme de exprimare, în primul rând pentru a-i conduce pe oameni la întâlnirea cu Cristos.” Papa Francisc şi-a încheiat mesajul cerând Fecioarei Maria să conducă paşii „pelerinilor comunicaţiilor” şi a invocat mijlocirea Sf. Clara de Assisi, patroana televiziunii.
