Preşedintele paraguayan şi premierul bosniac la Papa
25.11.2013, Vatican (Catholica) - Azi-dimineaţă, Papa Francisc l-a primit în audienţă pe Horacio Manuel Cartes Jara, preşedintele Republicii Paraguay, care mai apoi s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Pietro Parolin, secretar de stat, însoţit de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele. În timpul discuţiilor colocviale s-au subliniat relaţiile bune existente între Sfântul Scaun şi Paraguay, discutându-se teme de interes comun, privitoare la ţară şi regiune, precum lupta împotriva sărăciei şi corupţiei, promovarea dezvoltării depline a fiinţei umane şi respectarea drepturilor omului. S-a discutat despre rolul şi contribuţia Bisericii în societate, precum şi despre colaborarea dintre Paraguay şi Sfântul Scaun la nivel internaţional.
Vineri dimineaţă, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe Vjekoslav Bevanda, premierul Bosniei şi Herţegovinei, care, similar, mai apoi s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Pietro Parolin, secretar de stat, însoţit de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele. Discuţiile au oferit ocazia unui schimb de opinii privitor la situaţia din Bosnia şi Herţegovina, la obiectivele actuale ale ţării, la eforturile făcute pentru a promova o societate tot mai deschisă, care să respecte drepturile tuturor cetăţenilor, şi la provocările de înfruntat în actuala criză economică. S-a exprimat satisfacţia pentru relaţiile bilaterale bune, o expresie importantă fiind Actul Fundamental din 2006, care promovează colaborarea între Biserică şi stat pentru binele comun şi dezvoltarea ţării. În timpul discuţiilor s-a făcut referire şi la contribuţia catolicilor în societate.
