Viziunea Papei despre o Biserică evanghelizatoare

26.11.2013, Vatican (Catholica) - În prima scriere amplă ca Pontif Roman, Papa Francisc prezintă o viziune asupra Bisericii Catolice dedicate evanghelizării într-o cheie pozitivă, cu o atenţie acordată celor mai săraci şi mai vulnerabili din societate, inclusiv cei bătrâni şi nenăscuţii. „Evangelii Gaudium” („Bucuria Evangheliei”), publicată de Vatican la 26 noiembrie 2013, este o exortaţie apostolică, una dintre categoriile de documente papale cu cea mai mare autoritate. Prima Enciclică a Papei Francisc, „Lumen Fidei”, publicată în luna iulie, a fost în cea mai mare parte lucrarea predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea.

Papa a scris noul document ca urmare a Sinodului Episcopilor din octombrie 2012 pe tema noii evanghelizări, dar nu l-a conceput pe baza proiectului oferit de oficialii Sinodului. Glasul Papei Francisc se aude inconfundabil în stilul relativ relaxat al documentului de 50.000 de cuvinte – el scrie că „un evanghelizator nu trebuie să arate niciodată ca unul care tocmai s-a întors de la o înmormântare!” – şi în accentuarea unora dintre temele caracteristice lui. Mesajul Bisericii „trebuie să se concentreze pe ceea ce este esenţial, pe ceea ce este mai frumos, mai mare, mai atrăgător şi în acelaşi timp mai necesar”, a scris Papa. „În acest nucleu de bază, ceea ce străluceşte este frumuseţea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu, manifestată în Isus Cristos care a murit şi a înviat din morţi”.

Inspirat de sărăcia lui Isus şi de preocuparea din timpul vieţii Sale de pe pământ pentru cei lipsiţi, Papa Francisc a făcut un apel la o „Biserică săracă şi pentru săraci”. Cei săraci „au multe să ne înveţe”. „Suntem chemaţi să îl întâlnim pe Cristos în ei, să împrumutăm glasurile noastre pentru cauza lor, dar şi să fim prietenii lor, să îi ascultăm, să vorbim pentru ei şi să îmbrăţişăm învăţămintele pe care Dumnezeu doreşte să ni le împărtăşească prin ei”. Caritatea este mai mult decât o simplă pomană, „înseamnă a lucra pentru a elimina cauzele structurale ale sărăciei şi a promova dezvoltarea integrală a săracilor”. „Aceasta înseamnă educaţie, acces la servicii de sănătate, şi mai ales locuri de muncă, deoarece prin munca liberă creativă, participativă şi de susţinere reciprocă fiinţele umane îşi exprimă şi îşi cresc demnitatea vieţilor lor”. Totuşi, „cea mai mare discriminare de care suferă săracii este lipsa de asistenţă spirituală… Ei au nevoie de Dumnezeu iar noi nu trebuie să eşuăm în a le oferi prietenia Sa, binecuvântarea Sa, cuvântul Său, celebrarea Sacramentelor şi un itinerariu de creştere şi maturizare în credinţă”.

Pontiful subliniază apoi că preocuparea Bisericii pentru cei vulnerabili se extinde la „copiii nenăscuţi, cei mai lipsiţi de apărare şi mai inocenţi dintre noi”, a căror apărare este „strâns legată de apărarea fiecărui drept al omului”. „O fiinţă umană este mereu sacră şi inviolabilă, în orice situaţie şi în orice etapă de dezvoltare”, scrie Papa. „Când dispare această convingere, dispare şi solida şi durabila temelie pentru apărarea drepturilor omului, care vor fi mereu subiect al capriciilor schimbătoare ale puterilor.” Papa scrie că evanghelizarea presupune făurirea păcii, printre altele prin dialog ecumenic şi interreligios. Cheamă cu umilinţă ţările majoritar musulmane să acorde libertate religioasă creştinilor şi îi încurajează pe catolici să „evite generalizările” ce duc la ură, generalizări bazate pe „episoade deconcertante de fundamentalism violent”, dat fiind că „islamismul autentic şi lectura adecvată a Coranului se opun oricărei forme de violenţă”.

Sfântul Părinte adresează unele dintre criticile cele mai aspre clerului, printre altele pentru ceea ce descrie a fi predicarea inadecvată. Credincioşii şi „miniştrii consacraţi suferă datorită predicilor”, spune el: „laicii pentru că trebuie să le asculte, iar clericii pentru că trebuie să le rostească”. Pontiful dedică o parte din document sugestiilor pentru o predicare mai bună, bazată pe studiul atent al Scripturii şi pe respectarea principiului conciziei. Reafirmă învăţătura Bisericii că doar bărbaţii pot fi preoţi, dar subliniază că „puterea sacramentală” a acestora nu trebuie „prea strâns identificată cu puterea în general”, nici „înţeleasă ca dominare”; şi ia în considerare „un posibil rol al femeilor în luarea de decizii în diferite spaţii ale vieţii Bisericii”.

Aşa după cum a făcut în mai multe dintre predicile şi declaraţiile sale publice, Papa subliniază importanţa milostivirii, în special în conexiune cu învăţătura morală a Bisericii. În timp ce deplânge „relativismul moral” care prezintă în mod nejust învăţătura Bisericii despre sexualitate ca discriminatorie, avertizează şi împotriva supra-sublinierii anumitor învăţături scoase din contextul unor adevăruri creştine esenţiale. Cu cuvinte apropiate celor folosite în interviul pentru publicaţia iezuită, din luna august, Papa Francisc scrie că „slujirea pastorală într-un stil misionar nu este obsedată de transmiterea fragmentată a unei multitudini de doctrine care să fie impuse cu insistenţă”, ca nu cumva să distragă de la invitaţia principală a Evangheliei la „a răspunde la iubirea lui Dumnezeu care ne mântuieşte”.

Revenind la o temă din declaraţii mai vechi, Papa a avertizat împotriva „deşertăciunii spirituale, care se ascunde în spatele aparenţei pietăţii şi chiar a iubirii pentru Biserică, (dar) constă în căutarea nu a gloriei Domnului ci a gloriei umane şi a bunăstării personale”, prin îmbrăţişarea unei „credinţe pur subiective” sau a unui „elitism narcisist şi autoritar”, care evidenţiază în mod deosebit anumite reguli sau un „stil catolic particular din trecut”. În ciuda avertismentelor date în text, Papa încheie într-o notă optimistă, fidelă devoţiunii sale atestate faţă de Maria, pe care o invocă drept Maică a evanghelizării şi „izvor de fericire pentru cei mici ai lui Dumnezeu”.